Bobby Păunescu: „Eu nu cred că va exista rotația la guvernare” – Analiză pe cel mai recent sondaj politic , 26 septembrie 2022 „Se vede și în sondaj, PSD își consolidează și își întărește poziția, deși se află la guvernare. PNL, având conducerea Guvernului și având un personaj, pe domnul Ciucă, ca prim-ministru, un personaj care se bucură de o imagine pozitivă, un om care a luptat pentru România, mai mult ca orice. Trebuie spus că 22% pentru PNL este puțin și eu cred că dacă premierul va lua deciziile pe care obligatoriu trebuie să le ia, ca în Germania, ca în alte țări, să naționalizeze, în interesul cetățeanului, nu împotriva lui, și după ce se termină criza să dea înapoi companiilor respective, dacă nu va face astfel încât cetățeanul român să fie cât mai puțin afectat, că, totuși, avem un paradox: Președintele României spune că țara e eșuată și în America spune că vom trăi cu toții bine. Fusul orar îi prinde bine”, a spus Bobby Păunescu, luni, la Matinal – Realitatea FM. „Dacă premierul ar fi luat niște decizii mai tranșante, mai extremiste, că e un cuvânt la modă, poate câștiga… din ce a câștigat AUR câștiga PNL-ul. Eu cred că are timp să ia aceste decizii în interesul cetățeanului. Nu este un bun comunicator, este un om care are un mare bagaj de cuvinte, iar în momentul în care comunici trebuie să ai cât mai puține cuvinte. Hitler avea 40 și ceva, Mussolini 50 și ceva, deși erau oameni citiți. Ceauseșcu, cincizeci și ceva, șaizeci și ceva, Năstase 300 și ceva, de asta nici n-a reușit… Băsescu șaizeci și ceva. Domnul Ciucă, la ora asta, suntem undeva la 3-4 sute. Sigur, e la început la conducere. Iar AUR, trebuie să recunoaștem, își face treaba. PSD e la guvernare, dar iată că își cosolidează poziția”, a mai spus regizorul. Bobby Păunescu: „Eu nu cred că va exista rotația” „Eu nu cred că va exista această rotație la guvernare, se vor înțelege să nu se întâmple. Trebuie făcute niște modificări, altfel vor fi penalizați în următorul sondaj. Cu siguranță, apropo de predicții, o să apară cel puțin două partide. Vor fi partide cu bani mulți. Un partid cu bani mulți din România și un partid cu bani mulți din Est. Din păcate. Lucrurile se vor schimba din foarte multe puncte de vedere. În primul rând că va fi presiunea străzii. Nu va putea fi evitată pentru că urmează o criză. Și dacă ne uităm ce se întâmplă în lume, vedem că în Rusia, pe de o parte, oamenii se luptă, se omoară efectiv, și Moldova, unde oamenii sunt pro-Putin. Să nu credeți că vom fi evitați de chestiunea asta, se întâmplă la graniță, la câțiva kilometri de noi”, a afirmat Bobby Păunescu. Continuarea dialogului în Matinal Realitatea FM: Comunicate noi Stiri
Simulare BAC 2023: subiecte la istorie și barem – modele pentru simularea bacalaureatului 28 martie 2023 Simularea BAC 2023 continuă marți istoria, proba obligatorie a profilului uman. Simularea bacalaureatului 2023 începe la ora 09.00, când subiectele la istorievor fi distribuite elevilor.. Aceștia vor avea la dispoziție trei ore pentru rezolvarea subiectelor la istorie la simulare BAC 2023. Read More
Bursa de la București a urcat în săptămâna sărbătorilor. Avans de peste 3 miliarde de lei în doar două zile 29 decembrie 2024 Bursa de Valori București a înregistrat creșteri în capitalizare în săptămâna Crăciunului. Capitalizarea a crescut cu 3,5 miliarde de lei în doar două ședințe de tranzacționare, în timp ce tranzacțiile cu acțiuni au însumat de peste două ori mai puțin față de săptămâna precedentă. Read More
Seceta amenință producția de alimente din Sicilia, România și Ucraina. Regiunea europeană unde s-a declarat stare de urgență 5 august 2024 Producția de alimente în Europa este amenințată de temperaturile ridicate. Seceta afectează țările din Europa care produc cereale, porumb, ulei de măsline și fructe, având un impact major asupra regiunilor-cheie precum Sicilia, România și Ucraina. Astfel că revine riscul unei penurii de alimente. Read More