California suferă cel mai mare incendiu al anului și se teme de o vară periculoasă , 17 iunie 2024 California se luptă începând de sâmbătă cu cel mai mare incendiu al său din acest an, ceea ce ridică temeri privind o vară periculoasă, după doi ani foarte umezi care au îngroșat vegetația ce riscă acum să acționeze ca și combustibil, potrivit specialiștilor citați de AFP. Incendiul Post Fire a izbucnit în zona rurală Gorman, la puțin peste o oră de mers cu mașina la nord-vest de Los Angeles. Acesta a ars peste 5.900 de hectare în două zile și a dus la evacuarea a 1.200 de persoane, potrivit autorităților. Luni dimineață, incendiul era izolat doar în proporție de 8%, în ciuda eforturilor celor 1.150 de pompieri, potrivit ultimului buletin al autorităților. Incendiul, care s-a propagat foarte repede din cauza vântului puternic, a mistuit în principal întinderi vaste de mărăciniș și pajiști din această regiune muntoasă. Casele au fost în general cruțate până în prezent. Acest vast incendiu, care a izbucnit la jumătatea lunii iunie, ar putea prevesti un sezon de incendii intense în California. Cu atât mai mult cu cât aproximativ cincisprezece incendii mai mici au izbucnit în tot statul în weekend. „De acum până în iulie, vom avea probabil un sezon de incendii foarte activ, în special la altitudini joase”, a avertizat luni climatologul Daniel Swain, de la Universitatea California din Los Angeles (UCLA). Statul a avut „două ierni umede consecutive”, ceea ce a favorizat „creșterea” unei vegetații deosebit de dense, a spus el. Prin uscarea în apropierea verii, aceasta „oferă mai multă biomasă pentru a arde în potențiale incendii”. În general, ultimii doi ani au fost cei mai umezi înregistrați vreodată în Los Angeles, potrivit serviciului meteorologic american. Valurile de căldură timpurii din acest sezon în vestul american conduc acum la temeri că vegetația se va usca rapid. La începutul lunii iunie, au fost stabilite recorduri de temperatură sezoniere în această parte a țării. Mercurul a atins 44°C în Las Vegas (Nevada) și 50°C în Death Valley (California), niveluri fără precedent pentru sfârșitul primăverii. Comunicate noi Stiri
Un nou parc fotovoltaic de mare capacitate a primit avizul ANRE 3 iunie 2024 CBSOL FUTURE ENERGY S.R.L., una dintre firmele controlate de Econergy, unul dintre cei mai activi investitori în segmentul energiei fotovoltaice din România, a primit de la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) autorizația finală pentru un parc fotovoltaic de 33,4 MW în sudul României. Read More
„Emoţii”, prima expoziţie fotografică despre emoţiile vieţii sălbatice, va putea fi vizitată între 1 şi 9 octombrie la Muzeul Naţional al Ţăranului Român 30 septembrie 2022 Bucureşti, 27 septembrie 2022: Un fotograf român explorează pentru prima dată viaţa sălbatică prin prisma emoţiilor transmise de păsări şi animale. Este vorba despre Rareş Beşliu şi expoziţia „Emoţii”, ce are loc în cadrul festivalului Bucharest Photofest şi este un preview al albumului fotografic cu acelaşi nume, ce va fi… Read More
Horoscop 18 martie 2025. Vărsătorii se consumă foarte mult și nu întotdeauna cu rost, în special în problemele legate de finanțele personale 17 martie 2025 Horoscop 18 martie 2025. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe Libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 18 martie 2025: Ar fi bine să îți permiți un interval de timp mai mare… Read More