Campania STOP MITĂ – Pacienta care a ales să doneze spitalului din Călărași, în loc să dea mită , 8 aprilie 2022 Conducerea spitalului a transmis recent că „povestea sumelor de bani oferite trebuie să se oprească”. Cei care doresc să ajute o pot face în mod legal, printr-o donație către spital. Scopul instituției de a elimina plățile ilegale devine din ce în ce mai posibil, iar lucrurile se îndreaptă spre normalitate, a spus managerul spitalului, într-o postare pe rețelele de socializare. Comunicate noi Stiri
Un copil de 8 ani a reușit să câștige în instanță războiul cu greșelile din sistemul sanitar românesc 28 septembrie 2023 Un copil în vârstă de 8 ani a câștigat în instanță dreptul de a fi inclus în Programul Național de Boli Rare, acesta fiind diagnosticat tardiv de medicii din România cu o boală care ar fi putut fi tratată, Fenilcetonurie. „În premieră, Curtea de Apel București decide includerea unui copil de 8 ani… Read More
Ploile ruinează vacanțele de schi ale românilor. Mulți își anulează rezervările, pe pârtii fiind numai noroi și apă 13 februarie 2024 După căldură și vânt, acum vin ploile să ruineze vacanța de schi. 24 de județe plus Capitala iau liber de la școală săptămâna viitoare și mulți părinți aveau rezervare la munte. Însă au început să anuleze pentru că pârtiile s-au umplut de apă și noroi. Read More
fanatik.ro: Cât câștigă statul de pe urma creșterii salariului minim la 3.000 de lei. Peste 40% din majorare ajunge la buget 18 noiembrie 2022 Majorările repetate ale salariului minim din România reprezintă mai degrabă o modalitate mascată de impozitare a întreprinderilor din mediul privat decât expresia preocupării politicienilor față de populația cu venituri mici. Întreprinzătorii trebuie să plătească și lefurile mai mari pentru angajați, dar și impozitele suplimentare întrucât statul nu a renunțat la… Read More