Cancelarul Olaf Scholz, vizită în România – Reuniune triaterală cu Maia Sandu , 3 aprilie 2023 De asemenea, şeful statului va găzdui o reuniune trilaterală la care va participa împreună cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şi cancelarul Olaf Scholz. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, discuţiile dintre Klaus Iohannis şi Olaf Scholz se vor concentra pe dezvoltarea cooperării româno-germane şi dinamizarea schimburilor economice şi a investiţiilor, având în vedere faptul că Germania este cel mai important partener comercial al ţării noastre şi al doilea investitor în economia românească. Totodată, se va urmări asigurarea unei coordonări strânse în cadrul UE şi NATO, a precizat sursa citată. Cei doi lideri vor avea un schimb de opinii privind teme de actualitate, inclusiv procesul de aderare a României la spaţiul Schengen, măsurile pentru sprijinirea Ucrainei şi Republicii Moldova, asigurarea competitivităţii economiei europene, securitatea energetică, schimbările climatice şi tranziţia verde. Preşedintele Klaus Iohannis şi cancelarul Olaf Scholz vor discuta şi despre situaţia de securitate generată de agresiunea militară a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, prin prisma evoluţiilor recente, cooperarea pentru sprijinirea multidimensională a Ucrainei, ajutorarea refugiaţilor, facilitarea tranzitului de cereale ucrainene către piaţa globală, precum şi sprijinirea parcursului european al acestei ţări. Va fi abordată şi cooperarea româno-germană în domeniul apărării pentru a consolida postura de descurajare pe Flancul Estic al Alianţei Nord-Atlantice şi pentru a întări securitatea regiunii Mării Negre. De asemenea, cancelarul Scholz va fi primit cu onoruri militare de către prim-ministrul României, Nicolae Ionel Ciucă. Olaf Scholz va purta un dialog cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi se va întâlni cu reprezentanţi ai minorităţii germane din România. „Vizita cancelarului federal Olaf Scholz subliniază importanţa semnificativă a relaţiilor noastre bilaterale cu România, care sunt mai apropiate şi mai de încredere ca niciodată. Prin această vizită, transmitem împreună cu partenerii noştri români un semnal important al unităţii Europei, mai ales în aceste vremuri dificile ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Pe lângă o serie de teme bilaterale, discuţiile se vor axa pe sprijinul şi solidaritatea cu Ucraina şi cu Republica Moldova. Aş dori să mulţumesc României, partenerul şi prietenul nostru apropiat, pentru sprijinul şi disponibilitatea de a ajuta Ucraina şi Republica Moldova”, a precizat ambasadorul Germaniei în România, Peer Gebauer. La finalul convorbirilor oficiale, Maia Sandu, Klaus Iohannis şi Olaf Scholz vor susţine declaraţii de presă comune, la Palatul Cotroceni. Maia Sandu, care efectuează o vizită în România, va fi primită de către preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. De asemenea, va fi primită luni, la Palatul Elisabeta, de către Custodele Coroanei Române, Margareta, şi de principele consort. La întâlnire va participa şi ambasadorul Republicii Moldova în România, Victor Chirilă. Comunicate noi Stiri
Ea e campioana care își învinge părinții în competiții: ”M-am născut, practic, pe cal” 2 martie 2025 La doar 21 de ani, Ștefania Stoica-Schumann este una dintre cele mai valoroase sportive românce la echitație. Fata provine dintr-o familie cu istoric în acest sport, ambii părinți fiind, la rândul lor, campioni. În ultimii ani, Ștefania chiar s-a duelat în competiții atât cu mama ei, cât și cu tatăl… Read More
Olimpiada Nebunilor, organizată într-o stațiune din România. Până în prezent, s-au înscris deja patru echipe 11 martie 2024 În data de 16 martie, după o pauză de patru ani, Olimpiada Nebunilor revine pe pârtia de schi „Csipike” din Harghita-Băi. Asociația Panorama 1756 și comunitatea din Harghita-Băi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc și Composesoratul Ciceu, au considerat că este important să mențină în viață acest eveniment distractiv, deoarece… Read More
GRAFIC Rata de infectare la nivel național a ajuns la 19,38 / Topul județelor după numărul de cazuri noi 8 februarie 2022 Rata de infectare la nivel național a ajuns la 19,38, de la 18,9 cu o zi înainte. Înafară de Capitală, cele mai mari rate de infectare sunt în județele Timiș și Cluj, iar cele mai mici în județele Mehedinți, Vaslui și Teleorman. Cât privește numărul de cazuri noi, cele mai… Read More