Câştigurile Ford au depăşit uşor estimările analiştilor, în primul trimestru din 2022 , 28 aprilie 2022 Ford Motor Co a raportat câştiguri trimestriale uşor peste estimări, după ce preţurile mai ridicate au compensat perturbările din lanţurile de aprovizionare, care au limitat producţia, transmite Bloomberg. În primul trimestru din 2022, câştigul ajustat pe acţiune s-a situat la 0,38 dolari, în timp ce analiştii se aşteptau la 36 dolari. Câştigurile ajustate înainte de taxe şi dobânzi au ajuns la 2,3 miliarde de dolari, depăşind estimările analiştilor, de 1,8 miliarde de dolari. „A fost un mix”, a afirmat directorul financiar al Ford, John Lawler, la prezentarea rezultatelor financiare. „Continuăm să ne confruntăm cu probleme în privinţa aprovizionării cu cipuri, ceea ce ne constrânge activitatea, mai ales în America de Nord, cea mai afectată fiind producţia vehiculelor mari – F-Series, Expedition, Navigator”, a adăugat Lawler. Ford şi-a menţinut estimările privind câştigurile înainte de taxe şi dobânzi din 2022 de 11,5 – 12,5 miliarde de dolari, ceea ce ar reprezenta un avans de 15% – 25% faţă de profitul din 2021. Veniturile Ford în primul trimestru din 2022 s-au situat la 34,5 miliarde de dolari, depăşind estimările analiştilor, de 32,2 miliarde de dolari. Livrările au scăzut cu 9% faţă de anul trecut, la aproape 970.000 vehicule, cea mai recentă dovadă că deficitul de semiconductori afectează performanţele companiei. De când capitalizarea bursieră a Ford a depăşit pentru prima dată 100 miliarde de dolari, în 13 ianuarie, acţiunile companiei au scăzut cu 40%. Miercuri, titlurile Ford au urcat cu 2,7%, la 15,25 dolari. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
De ce nu a fost declarată epidemie de gripă. Rafila: Ar impune carantina sau izolarea 8 ianuarie 2023 Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a explicat că nu există diferenţă între declararea stării de epidemie, care a avut loc în sezonul rece 2018-2019, şi declararea stării de alertă epidemiologică, măsură luată săptămâna aceasta. El spune că, în urma unei modificări legislative generate de pandemia de COVID-19, dacă s-ar declara stare… Read More
Ce își doresc românii când caută o locuință: 5 aspecte de care țin cont 20 decembrie 202220 decembrie 2022 Găsirea locuinței ideale poate părea, la prima vedere, dificilă. Însă, luând în considerare anumite aspecte, poți merge la sigur și poți găsi casa sau apartamentul de vis. În cazul în care ești în căutarea unui apartament pentru tine și familia ta, iată care sunt cele cinci aspecte de care să… Read More
Celebră stațiune din România unde hotelierii au renunțat să organizeze petreceri de Revelion: ”Cel mai dificil an din ultimii 30 de ani” 21 decembrie 2023 Majoritatea operatorilor turistici din staţiunea Moneasa au renunţat să organizeze sejururi de Anul Nou ori şi-au suspendat complet activitatea în sezonul rece din cauza dificultăţilor financiare, doar un hotel şi o pensiune oferind aproximativ 200 de locuri de Revelion, care au fost deja rezervate. Read More