Cât de contagioasă este varianta africană COVID. Avertismentul medicilor , 26 noiembrie 2021 „Ştim că este în circulaţie, știm că prezintă peste 50 de mutații dintre care se pare 32 de mutații pe acea proteină Spike pe vârf, adică de două ori mai multe ca varianta Delta. Aşa că rămân deschise întrebările: cât de contagioasă şi cât de transmisibilă această variantă şi care este eficacitatea vaccinurilor faţă de această variantă. Am citit că este deja confirmată în Belgia prima persoana infectată cu această variantă virală cu aceste mutații numeroase. Eu cred că va fi mai repede. Cred că această variantă există în circulaţie de mai mult timp. Acum a început să fie izolată, identificată tot mai des, în tot mai multe ţări. Cu certitudine există pe continentul african, pe continentul asiatic, deci Europa pare că a confirmat primul caz. Cel mai important este să încetinim răspândirea acestei tulpini, probabil eficacitatea vaccinurilor este mai mică. Să purtăm masca, să ne distanțăm, sigur să vaccinăm o proporție cât de mare cu a treia doză sau cu prima acolo unde este deficitară pentru a avea o mortalitate cât mai mică şi o viaţă cât se poate de normală”, a precizat medicul, la un post TV. Călătorii restricționate în zona Africii de Sud Israelul şi Marea Britanie au restricționat deja călătoriile în zona Africii de Sud, tocmai pentru a împiedica răspândirea noii variante. În Israel a fost deja raportat un caz de infectare cu noua tulpină, iar alte două persoane sunt suspecte. Cu toții sunt vaccinaţi anti-Covid. Noua variantă are peste 30 de mutații şi scade eficacitatea vaccinurilor. Experții OMS sunt chiar în acest moment la discuții cu oficiali sud africani din domeniul sanitar pentru a evolua situaţia din ţară. Comunicate noi Monden / Lifestyle Stiri
Un fost secretar de Stat american îi pune la zid pe Netanyahu și Abbas: Măsura radicală care schimbă totul 10 noiembrie 2023 Războiul din Orientul Mijlociu dintre Israel și Hamas a intrat în a doua lună, iar deznodământul său rămâne unul imprevizibil în ciuda eforturilor diplomatice ale Statelor Unite. Acum, fostul secretar de Stat, Hillary Clinton îi pune la zid pe Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului și Mahmoud Abbas (președintele Autorității Palestiniene), spunând… Read More
Rusia amenință că va riposta față de planul Elveției. Ambasadoarea Bernei, convocată de autoritățile de la Moscova 12 martie 2024 Ministerul rus de Externe a convocat-o marţi, 12 martie, pe ambasadoarea Elveţiei în legătură cu aprobarea de către parlamentul elveţian a unor moţiuni care autorizează guvernul să lucreze la o modalitate de a confisca şi transfera activele ruseşti pentru a finanţa reparaţiile pentru Ucraina. Read More
Disensiuni în Coaliție: PSD anunță că se opune creşterii vârstei de pensionare. „Să închidem astfel de teme false” 14 martie 2023 Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, anunță marţi, 14 martie, că social-democraţii se opun creşterii vârstei de pensionare propusă de PNL. El afirmă că scopul PSD este să sprijine şi să protejeze în continuare românii şi ”trebuie să închidem astfel de teme false şi să ne concentrăm pe priorităţile legislative… Read More