Ce spune Zelenski despre documentul MISTERIOS cu revendicările de pace pe care Kremlinul susţine că l-ar fi înmânat Kievului , 21 aprilie 2022 Liderul de la Kiev a declarat, miercuri, că nu a văzut sau auzit nimic în legătură cu documentul pe care Kremlinul a precizat că l-a înmânat Ucrainei referitor la negocierile de pace dintre cele două ţări, relatează Reuters. Afirmația lui Zelenski vine după ce purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Moscova aşteaptă un răspuns după ce a înmânat un document părţii ucrainene în care îşi exprimă revendicările în cadrul negocierilor de pace. ”Proiectul se află în curtea lor. Noi aşteptăm un răspuns”, a afirmat Peskov. Comunicate noi Stiri
Traficul rutier va fi dat peste cap într-o zonă intens circulată din București. De când încep restricțiile 12 iulie 2024 De sâmbătă, 13 iulie, intră în vigoare restricțiile de trafic în zona Piața Montreal – Piața Presei Libere, pentru lucrări la Magistrala de metrou M6, la solicitarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (TPBI), a anunțat Metrorex. Read More
MIRCEA GEOANA: ‘Am propus de 4-5 ori în mod oficial Federaţiei Ruse să discutăm’ 7 decembrie 2021 Vremea în care sferele de influenţă erau modul de operare strategică în Europa a încetat, iar dacă Ucraina, Moldova sau Georgia vor să adere la NATO este o decizie suverană ce ţine de aceste state, respectiv de Alianţa Nord-Atlantică, a declarat ieri, Mircea Geoană, secretarul general-adjunct al NATO, potrivit Digi24. Read More
Petre Roman și Teodor Meleșcanu se „bat” în instanță pentru pensiile speciale. Aleși „de pe vremuri” care contestă pierderea privilegiilor 13 decembrie 2021 Foști parlamentari – mai mici sau mai mari – din legislaturile post-decembriste și-au unit forțele în jurul unor avocați și cer în instanțe, pe cale civilă, suspendarea prevederilor legale care îi lasă fără indemnizațiile de senatori sau deputați, după ieșirea din activitate. Read More