Cea mai mare greşeală pe care o faci când prăjeşti CARTOFI – cum se instalează cancerul în corp , 14 decembrie 2021 Potrivit Agenției guvernamentale pentru standarde alimentare din Marea Britanie (FSA), o substanță numită acrilamidă, produsă atunci când alimentele bogate în amidon sunt prăjite, fripte sau coapte pentru o perioadă îndelungată la temperaturi foarte înalte, poate crește riscul de cancer. Acest lucru a fost relevat în urma studiilor efectuate pe animale, au precizat reprezentanții Agenției. FSA susține că, pentru reducerea pericolului, consumatorii ar trebui să gătească alimentele bogate în amidon la temperaturi scăzute și să le mănânce atunci când acestea au o tentă aurie, nu maronie. „Părerea generală în rândul cercetătorilor este că acrilamida are potențial cancerigen în cazul oamenilor”, susține Agenția. „Ca regulă generală, trebuie vizată o culoare aurie sau mai deschisă în timpul coacerii, prăjirii sau frigerii alimentelor bogate în amidon, precum cartofii, rădăcinoasele și pâinea”, mai precizează FSA. Alți experți susțin, însă, că există o serie de factori cu un mai mare potențial cancerigen, precum fumatul, consumul de alcool și obezitatea, iar consumatorii ar trebui să își concentreze atenția în primul rând asupra lor. „În urma studiilor efectuate pe animale, s-a observat că acrilamida are potențialul de a interacționa cu ADN-ul din celulele noastre, așadar poate fi asociată cu cancerul”, susține organizația Cancer Research UK într-un răspuns emis după anunțul FSA. „Însă, în urma cercetărilor efectuate pe oameni, dovezile arată că, în cazul majorității tipurilor de cancer, nu există o asociere între acrilamidă și riscul de cancer”, precizează aceasta. Agenția Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului (IARC), parte a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), clasifică acrilamida drept „un potențial factor cancerigen uman” punând această substanță în aceeași categorie de risc ca și utilizarea steroizilor anabolizanți, consumul de carne roșie și de băuturi foarte fierbinți, dar și meseria de lucrător în saloanele de coafură. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Adaos comercial afișat la raft. Clienții vor spune: „Ia uite nenorocitul, nu-i mai ajunge, se îmbogățește” 19 martie 2025 Noile reguli care urmează să fie impuse de ANPC operatorilor economici, respectiv obligația de a afișa și adaosul comercial lângă prețul produselor, ridică o serie de probleme pentru antreprenorii din România. Reglementarea este „o ingerință… Read More
Marius Șumudică știe cum va juca FCSB contra Rapidului: „Nu e greu să îți dai seama” 25 octombrie 2024 Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Marius Şumudică, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că FCSB va fi foarte motivată în derby-ul de duminică pentru că va încerca să şteargă cu buretele înfrângerea cu 4-0 suferită în deplasare cu Glasgow Rangers în Europa League. Read More
Horoscop 16 august 2023. Vărsătorii au nevoie de blândețe, de toleranță, de bunătate și cea mai sigură cale ar fi să fie ei primii care oferă asta 15 august 2023 Horoscop 16 august 2023. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 16 august 2023: Este o zi destul de ciudată, cu numeroase momente în care te-ai… Read More