Coaliția se întrunește, miercuri, în prima ședință pe 2025: data alegerilor, candidatul comun și bugetul, subiectele fierbinți , 7 ianuarie 2025 Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc, miercuri, de la ora 17.00, în prima şedinţă din 2025. Potrivit unor surse politice, liderii coaliţiei urmează să stabilească calendarul alegerilor prezidenţiale, fiind luate în considerare mai multe date, ultima variantă vehiculată fiind organizarea acestora după Paște. Totodată, în ședința de miercuri este aşteptată şi o discuţie privind candidatul comun al alianţei pentru alegerile prezidenţiale, după ce Crin Antonescu, anunţat iniţial de liderii celor trei partide ca şi candidat al coaliţiei, a declarat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Liderii coaliţiei trebuie să stabilească şi calendarul adoptării bugetului de stat pentru anul în curs și dacă vor convoca Parlamentul în sesiune extraordinară pentru adoptarea legii. Comunicate noi Stiri
Un oficial de rang înalt din cadrul NATO a emis o avertizare: Cetățenii din statele aliate ar trebui să fie pregătiți pentru un „război total cu Rusia.” 19 ianuarie 2024 În cazul izbucnirii unui război, un număr mare de civili ar trebui să fie mobilizați, iar guvernele ar trebui să pună în aplicare sisteme pentru a gestiona acest proces. Amiralul Bauer a elogiat Suedia pentru că a îndemnat toți cetățenii să se pregătească pentru război înainte ca țara… Read More
Vila fraților Tate, lăsată fără curent. Tristan Tate se plânge că îi îngheață copiii în casă. „Așa i-au făcut și unei personalități politice importante” 12 decembrie 2024 Tristan Tate, într-o postare pe contul său de Twitter urmărit de 3,3 milioane de oameni, s-a plâns că a fost lăsat fără curent electric, tot așa cum a pățit și Călin Georgescu. A acuzat procurorul care îi instrumentează dosarul că vrea să îl lase fără electricitate și căldură în prag… Read More
Surse: Ministrul Finanțelor ar vrea eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri 22 iulie 2025 Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ar lua în calcul, conform surselor, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, una dintre cele mai inoportune măsuri fiscale ale ultimilor ani din perspectiva mediului privat. Read More