Colectarea selectivă a deșeurilor. Pubele îngropate, cea mai ecologică soluție – investiții majore în Capitală , 11 decembrie 2023 Primăria Sectorului 3 implementează proiectul „Extinderea sistemului de management integrat al deșeurilor în Sectorul 3 al Municipiului București”. Proiectul este finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, cod SMIS 150359. Obligativitatea racordării la normele europene de mediu Obiectivul general constă în creșterea calității mediului în Sectorul 3 prin îmbunătățirea sistemului de management integrat al deșeurilor, în vederea îndeplinirii țintelor legate de creșterea gradului de reciclare conform normelor în vigoare. Legislația europeană prevede ca până în anul 2025 ghenele tubulare din blocuri să fie desființate. Containere cu descărcare automată În acest context, Primăria Sectorului 3 pune în aplicare legislația europeană. Concret, au fost amenajate 1.000 de containere pentru a încuraja colectarea selectivă pe 3 fracții. Zonele în care acestea au fost montate sunt selectate în funcție de studiul geofizic realizat, precum și de numărul de locuitori care pot beneficia de ele. Conform tehnologiei de care dispun sistemele îngropate de colectare a deșeurilor, nivelul de umplere a containerelor este monitorizat de senzori speciali. Echipamentul corespunzător cuprinde, printre altele, containere cu o capacitate de 2,25 mc pentru colectarea deșeurilor de sticlă, containere de 2,25 mc pentru colectarea deșeurilor textile, containere pentru deșeurile periculoase, pubele cu o capacitate de 120 de litri pentru colectarea deșeurilor reziduale din zona de case, pubele de 120 de litri pentru colectarea deșeurilor reciclabile din zona de case. Apelul primarului Robert Negoiță la colectare selectivă „Dintre numeroasele proiecte pe care le derulăm pentru comunitatea Sectorului 3 aduc în prim plan dezvoltarea unui sistem de management integrat al deșeurilor. Suntem prima administrație din țară care a implementat un sistem de pubele îngropate. Dezvoltăm acum un sistem performant de colectare a deșeurilor, format din pubele cu descărcare automată. Am montat peste 1.000 de unități în Sectorul 3, care vor deveni funcționale. Fac un apel către locuitorii Sectorului 3 la colectare selectivă a gunoiului. Biodegradabile separat, peturi separat, așa este civilizat și în felul acesta protejăm mediul înconjurător și economisim resursele”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiță. Totodată, reamintim că locuitorii Sectorului 3 care au întrebări sau sesizări privind ridicarea deșeurilor sau care doresc să facă o programare pentru ridicarea deșeurilor voluminoase se pot adresa Direcției Generale de Salubritate Sector 3. Liniile telefonice 0720.777.511/512/513/514/515 sunt deschise 24 de ore din 24. Comunicate noi Stiri
Aproximativ 2,8 milioane de români cu RCA la Euroins. Ce au de făcut clienții și păgubiții 17 martie 2023 Aproximativ 2,8 milioane de români care au asigurări auto RCA valabile la Euroins, dar și păgubiții liderului RCA căruia ASF a decis să-i ceară în instanță falimentul, vor putea să ceară imediat restituirea de prime și plata daunelor de la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), după publicarea deciziei ASF… Read More
Toate contractele cu un constructor italian, reziliate de Compania de Autostrăzi: „Întârzieri majore” 21 decembrie 2022 Decizie drastică luată de Compania de Drumuri: reziliază toate contractele pe care le are pentru execuția de drumuri și autostrăzi cu constructorul italian Tirrena Scavi, „având în vedere slaba mobilizare și incapacitatea financiară a constructorului italian de a continua proiectele pe care le derulează”. Read More
S-a dat startul lucrărilor la „cel mai dificil” lot de autostradă din istoria României. Impresionantul tunel din lotul Cornetu-Tigveni VIDEO 31 ianuarie 2025 Lucrările la cel mai complex tronson de autostradă din istoria României, Cornetu-Tigveni, au demarat vineri, 31 ianuarie. Șantierul face parte din autostrada Sibiu-Pitești și include construcția celui mai lung tunel rutier din țară. Read More