Comisia Europeană propune suspendarea vizelor pentru oficialii din Georgia. Motivul invocat de executivul de la Bruxelles , 20 decembrie 2024 Din cauza „reculului democratic grav” din Georgia, Comisia Europeană (CE) a propus vineri, 20 decembrie, suspendarea vizelor pentru diplomaţi şi alţi oficiali din această țară, precum şi pentru familiilor acestora, informează EFE şi DPA. Comunicate noi Stiri
Înalt oficial din SUA, vizită în Egipt. Va încerca să obțină o încetare a focului între Hamas și Israel 18 septembrie 2024 Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, speră să avanseze eforturile de a ajunge la un acord de încetare a focului în Gaza, precum şi să consolideze legăturile bilaterale cu Cairo, în timpul vizitei de miercuri, 18 septembrie, din Egipt, care are loc pe fondul îngrijorării cu privire la escaladarea… Read More
Angajări masive la o companie românească – Salariile sunt de 2.000 de euro pe lună 4 februarie 2023 Hidroelectrica așteaptă aproape 280 de noi angajați care să lucreze în noile capacități de producție care urmează să fie puse în funcțiune. Compania este cea mai profitabilă din țară, cu o cifră de afaceri de 6,3 miliarde lei în anul 2021, cu 63% mai mare decât în anul precedent. Hidroelectrica… Read More
Bărbat internat cu forța la Psihiatrie după ce a postat pe Facebook mesaje de amenințare la adresa magistraților 22 martie 2023 Este vorba de un barladean internat cu forta la Spitalul Judentean de Urgenta (SJU) Vaslui pentru 30 de zile, totul in urma unei sentinte judecatoresti. Individul, spun magistratii, ar fi postat pe pagina sa de Facebook mai multe mesaje de amenintare la adresa procurorilor și judecatorilor din Barlad. Drept urmare,… Read More