ROMÂNIA SUVERANĂ | „România este descoperită din toate punctele de vedere. Singurul aspect pozitiv este că ne aflăm sub scutul NATO” Webpress, 23 noiembrie 2022 „Trebuie să acceptăm coordonatele actuale și să înțelegem că trăim în epoca violențelor care se intensifică de la o zi la alta și care pot trece granițele Ucrainei. Aflăm chiar le cel mai înalt nivel că pacea pentru vremurile noastre este un obiectiv frumos, dar îndepărtat. S-a discutat despre posibile…
De ce susține Austria aderarea Croației la Schengen, iar România și Bulgaria sunt refuzate Webpress, 23 noiembrie 2022 Cancelarul austriac Karl Nehammer a dat asigurări miercuri, în timpul unei vizite oficiale în Croaţia, că va susţine aderarea acestei ţări la spaţiul Schengen, însă s-ar putea opune prin veto la aderarea României şi Bulgariei, întrucât acestea nu fac suficiente eforturi pentru a opri migranţii ilegali, potrivit declaraţiilor sale consemnate…
Mazda Motor a dezvăluit marţi un plan de investiţii de 10,6 miliarde de dolari în vehicule şi producţia de baterii Webpress, 23 noiembrie 2022 Compania japoneză Mazda Motor a dezvăluit marţi un plan de cheltuieli de 10,6 miliarde de dolari pentru a-şi electrifica vehiculele şi a declarat că ia în considerare şi investiţii în producţia de baterii, transmite Reuters. Compania şi-a mărit, de asemenea, obiectivul de vânzări pentru vehicule electrice (EV) până la 40%…
Ultima reducere de producție la Toyota, pentru acest an, cu un declin anual estimat la 8% față de 2021 Webpress, 23 noiembrie 2022 Constructorul nipon de automobile Toyota a anunțat că-și reduce planurile de producție și pentru luna decembrie, chiar dacă durata opririlor din uzine este mai mică față de lunile anterioare. Toyota estimează că va produce 750.000 de autovehicule în ultima lună a anului 2022, cu un volum de 500.000 de vehicule…
AFM anunţă prelungirea sesiunii de depunere a dosarelor în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus până la 31 ianuarie 2023 Webpress, 23 noiembrie 2022 Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) anunţă, miercuri, prelungirea sesiunii de depunere a dosarelor de finanţare în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus până la 31 ianuarie 2023, existând încă fonduri. ”Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) anunţă prelungirea sesiunii de depunere a dosarelor de finanţare în cadrul Programului de stimulare…
Rusia relansează producţia Moskvich la fosta fabrică a Renault Webpress, 23 noiembrie 2022 După o pauză de două decenii, Rusia a relansat producţia brandului auto Moskvich din era sovietică la o fabrică din apropiere de Moscova, la care a renunţat grupul francez Renault, a anunţat Ministerul Industriei şi Comerţului, transmite Reuters. După invadarea Ucrainei de către trupele ruseşti, în 24 februarie, mulţi producători…
Accident TERIBIL în Teleorman. Un şofer băut a lovit un biciclist, după care maşina sa a ricoşat în alt autoturism Webpress, 23 noiembrie 2022 ”Din primele verificări efectuate a reieşit faptul că în eveniment sunt implicate două autovehicule şi un biciclist. În timp ce un bărbat în vârstă de 62 de ani, din municipiul Alexandria, judeţul Teleorman, conducea un autoturism din direcţia de deplasare Alexandria către Bucureşti, din cauze care vor fi stabilite cu…
Anca Alexandrescu: „Domnul Grindeanu, să-l dați afară și pe Bogdan Mândrescu! A lucrat pentru o firmă din China” Webpress, 23 noiembrie 2022 Realizatoarea emisiunii CULISELE STATULUI PARALEL spune că și secretarul de stat Bogdan Mândrescu ar trebui dat afară, pentru că a avut legături cu firme din China. Bogdan Mîndrescu, secretar de stat la Ministerului Transporturilor, condus de Sorin Grindeanu, a fost consultant în România pentru compania Inspur Shandong Group din China,…
Aderarea la Schengen s-ar putea amâna cu „o lună, două”. Iohannis: Nu e util pentru nimeni să forţăm un vot care poate nu e cel aşteptat Webpress, 23 noiembrie 2022 Precizările șefului statului vin în contextul în care, până acum, Olanda, Suedia și Austria au ridicat obiecții privind primirea României în Schengen, la Consiliul JAI din 8 decembrie. Pentru a primi undă verde, votul trebui să fie în unanimitate. „Cred că s-a vehiculat 8 decembrie ca şi un termen final,…
Nicolae Ciucă, despre fularul lui Viktor Orban: „Nu trebuie să intrăm în jocul acesta” Webpress, 23 noiembrie 2022 „În acest moment, România face eforturi deosebite, de mai mulţi ani, astfel încât să devină membru al Spaţiului Schengen. România s-a înscris pe drumul de accedere către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Modul nostru în care privim relaţiile cu vecinii şi modul nostru în care abordăm relaţiile internaţionale sunt…
Chiar dacă este inculpat DNA, fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a fost reales vicepreședinte al PSD Olt Webpress, 23 noiembrie 2022 ”Realegerea mea în funcţia de vicepreşedinte al PSD Olt mă onorează şi mă bucură deopotrivă, oferindu-mi şansa să fiu parte în proiectul de dezvoltare a comunităţii noastre. Continuăm să ducem mai departe iniţiativele bune începute în Olt şi ne păstrăm unitatea prin dragostea pentru judeţul nostru şi locuitorii săi. Alegerile…
O nouă surpriză mare la Mondialul din Qatar – Multiplă campioană, învinsă de Japonia Webpress, 23 noiembrie 202223 noiembrie 2022 Germania a pornit cu stângul Mondialul din Qatar, trupa lui Hansi Flick fiind învinsă, scor 2-1, de Japonia pe „Khalifa International Stadium”. Germania, învinsă surprinzător de Japonia la CM 2022 Qatar Gundogan a deschis scorul pentru Germania în minutul 33 din penalti, iar lucrurile mergeau conform planului. Mai mult, multipla…
Pampers a strâns peste 1500 de mesaje de susținere și peste 800 de îmbrățișări virtuale pentru bebelușii născuți prematur Webpress, 23 noiembrie 2022 Atingerea este primul simț pe care îl dezvoltă un bebeluș și este cel mai activ simț care îi leagă de lumea exterioară, iar orice mângâiere, orice îmbrățișare delicată, îi poate oferi celui mic puterea de care are nevoie pentru a se recupera rapid. Din acest motiv, încă din 2018, Pampers…
Klaus Iohannis, despre aderarea la Schengen: „România îndeplinește toate cerințele și lucrurile funcționează așa cum trebuie” Webpress, 23 noiembrie 2022 „Am avut discuții pe gestionarea corectă a actualelor provocări. Criza energetică: am subliniat importanța colaborării pentru reducerea prețurilor. Am vorbit despre situația foarte dificilă în care se află Republica Moldova și am prezentat măsurile de sprijin multifațetate ale României. Am discutat și pe tema situației actuale din Ucraina”, a spus…
Două adolescente din Constanţa, obligate să se prostitueze. Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi Webpress, 23 noiembrie 2022 Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a transmis, miercuri, că poliţiştii şi procurorii DIICOT Constanţa au desfăşurat o acţiune într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism. Astfel, anchetatorii au făcut, marţi, patru percheziţii în Constanţa şi Tulcea, fiind descoperite patru telefoane…