Florin Zamfirescu, la „Culisele Statului Paralel”: Pentru mine, România e un hoit din care toți se bat să mai ia câte o bucată Webpress, 9 octombrie 2022 „Cel mai și cel mai mult mă revoltă acuzația făcută la adresa întregului popor român: <<Voi unde ați fost când s-a vândut petrolul?>> Și eu fac parte din poporul român. <<Nu mai avem nevoie>>, spuneau atunci cei care au preluat puterea. <<Nu mai avem nevoie pentru ca noi luăm gaz…
Europenii revin la sobele cu lemne din cauza facturilor uriașe: cererea a explodat. De ce se tem specialiștii Webpress, 9 octombrie 2022 Deja peste tot în Europa au început să crească îngrijorările cu privire la aprovizionarea cu agze la iarnă, motiv pentru acre tot mai mulți oameni încep să se îndrepte spre montarea sobelor cu lemne de foc. În Germania, spre exemplu, distribuitorii de lemne au început să își păzească mai bine…
Bărbat îmbrăcat în haine de preot, prins când fura dintr-un magazin din Craiova Webpress, 9 octombrie 2022 Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Craiova au fost sesizaţi telefonic, duminică, de o femeie de 46 ani, din Craiova, agent de securitate în cadrul unui magazin de pe strada Calea Severinului, cu privire la faptul că a surprins o persoană care ar fi sustras bunuri din magazin. Bărbatul respectiv era îmbrăcat…
Renault este deschis la ideea diminuării participaţiei deţinute la Nissan Webpress, 9 octombrie 2022 Constructorul auto francez Renault SA este deschis la ideea diminuării participaţiei deţinute la partenerul japonez Nissan Motor, într-un moment în care cei doi parteneri au început negocierile cu privire la planurile Renault de a-şi separa activele din domeniul vehiculelor electrice de cele din domeniul motoarelor pe combustie, informează Bloomberg. Renault…
Totul despre adevărul din spatele anunțului lui Iker Casillas că este gay Webpress, 9 octombrie 202210 octombrie 2022 Anunțul lui Iker Casillas că este gay a șocat lumea întreagă. Conform presei din Spania, totul ar fi fost o farsă și ar avea la bază articolele din tabloidele iberice despre presupusele relații ale fostului mare portar după divorțul de Sara Carbonero. „Sunt gay. Sper să mă respectați”, a scris…
Trei mașini, GRAV AVARIATE de un șofer cu permisul suspendat, care fugea de poliție Webpress, 9 octombrie 2022 Polițiștii au încercat inițial să-l oprească pe șofer la un control de rutină. Pentru că a refuzat să se supună regulamentului și a accelerat, oamenii legii au pornit imediat în urmărirea acestuia. La un moment dat, bărbatul a pierdut controlul volanului și a lovit trei mașini parcate. „Fiica mea era…
Traficanţi de droguri din Vaslui şi Iaşi, reţinuţi de DIICOT. Au fost confiscate mai multe kilograme de canabis și cocaină Webpress, 9 octombrie 2022 Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vaslui împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui au pus în aplicare, sâmbătă, 16 mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Iaşi şi în municipiul Huşi în cadrul unui dosar în care…
Starea motociclistului rănit în accidentul în care a fost implicată Monica Macovei este GRAVĂ Webpress, 9 octombrie 2022 Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au afirmat că starea bărbatului de 56 de ani, rănit în accidentul rutier de la Mangalia, este una gravă, fără a oferi alte detalii despre acesta, potrivit Realitatea Plus. Conform reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, bărbatul a fost diagnosticat la faţa locului…
MODIFICARE de ultimă oră propusă la Rezidențiat 2022. Cu cât crește pragul de admitere Webpress, 9 octombrie 2022 Articolul 4, alineatul 2 prevede că „alegerea unui loc sau post este condiţionată de obţinerea unui punctaj minim de promovare de 65% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu”. În regulamentul din anii trecuți, pragul fusese de 60%. În noile condiții, înseamnă…
MODIFICARE de ultimă oră propusă la Rezidențiat 2022. Cu cât crește pragul de admitere Webpress, 9 octombrie 2022 Articolul 4, alineatul 2 prevede că „alegerea unui loc sau post este condiţionată de obţinerea unui punctaj minim de promovare de 65% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu”. În regulamentul din anii trecuți, pragul fusese de 60%. În noile condiții, înseamnă…
Nissan Motor îşi presează partenerul Renault să-şi reducă participaţia la producătorul auto japonez Webpress, 9 octombrie 2022 Nissan Motor îşi presează partenerul Renault să-şi reducă participaţia la producătorul auto japonez şi să-şi reînnoiască alianţa veche de peste 20 de ani, a relatat vineri Wall Street Journal, citând persoane apropiate discuţiilor, transmite Reuters. Grupul francez Renault deţine o participaţie de aproximativ 43% la Nissan, în timp ce firma…
Proiectul spitalului construit la Constanța cu fonduri PNRR, verificat de DNA Webpress, 9 octombrie 2022 Procurorii DNA au dispus sesizarea Tribunalului Constanţa cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu un om de afaceri pentru comiterea infracţiunilor de obţinere ilegală de fonduri şi participaţie improprie (sub forma instigării) la tentativă la folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta…
VREMEA de azi. Duminică de toamnă, cu cer mai mult noros. Unde va ploua și unde va fi soare Webpress, 9 octombrie 2022 În Transilvania, Crișana, Maramureș și Moldova se vor înregistra precipitații de scurtă durată, în timp ce în sud vremea va fi în general însorită, cu unele înnorări pe parcursul zilei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zonele montane la altitudini înalte. Cerul se va menține variabil,…
Atacul terorist de la podul din Crimeea. SCENARIUL pe ore, prezentat de presa din Rusia Webpress, 8 octombrie 2022 Explozia de pe podul din Crimeea a avut loc în jurul orei 6:00, ora Moscovei. Potrivit primelor rapoarte, un rezervor de combustibil a luat foc. Ulterior, Comitetul Național Antiterorism (NAC) a raportat că un camion a fost aruncat în aer pe pod și acest lucru a dus la aprinderea…
Germania cere NATO să contracareze mai ferm ”iluziile de grandoare” ale lui Vladimir Putin Webpress, 8 octombrie 2022 „Un lucru este sigur: situaţia actuală înseamnă că trebuie să facem mai mult împreună”, a declarat Christine Lambrecht în timpul unei vizite la trupele germane desfăşurate în Lituania, relatează Reuters..”Războiul brutal de agresiune al Rusiei în Ucraina devine din ce în ce mai brutal şi mai lipsit de scrupule… Ameninţarea…