Zelenski contactează direct lideri occidentali pentru a cere sprijin împotriva Rusiei. MESAJUL transmis Webpress, 29 septembrie 2022 Potrivit Reuters, Zelenski a discutat cu oficiali de cel mai înalt nivel din Regatul Unit, Canada, Germania, Turcia şi alte ţări, solicitând mai mult sprijin militar şi sancţiuni mai dure împotriva Moscovei, iar ulterior le-a mulţumit pentru susţinere, relatează Agerpres.”Apărarea şi ajutorul financiar pentru Ucraina trebuie intensificate, ca reacţie”, a…
Poluare masivă, într-o comună din Prahova. Praf alb bizar în atmosferă – aerul, greu de respirat Webpress, 29 septembrie 2022 Localnicii din comuna Bărcăneşti s-au trezit, miercuri dimineaţă, cu un strat gros de praf alb în curţi, pe case şi pe maşini, dar şi cu un miros greu de suportat. Oamenii spun că nu au mai văzut niciodată aşa ceva şi se tem pentru sănătatea lor. Zeci de sesizări au…
4 perechi din zodiac care vor trece printr-o despărțire dureroasă, până la sfârșitul anului. Horoscopul dezamăgirii Webpress, 29 septembrie 202229 septembrie 2022 Iată care sunt cuplurile din zodiac care au șanse mari să se despartă până la finalul anului. Scorpion și Berbec Berbecul și Scorpionul au o personalitate foarte puternică, iar alăturarea dintre aceste două zodii ar putea fi una explozivă, care nu va rezista pe termen lung. De aceea se vor…
Criza din ENERGIE. Unul dintre cele mai mari spitale din țară riscă să rămână în pană de curent Webpress, 29 septembrie 2022 Criza din energie lovește și spitalele. Cea mai mare unitate sanitară din Moldova, Spitalul Județean Botoșani, riscă să rămână în beznă. Spitalul a rămas fără furnizor de energie electrică și niciun furnizor nu s-a prezentat la licitația organizată pentru aceste servicii. Probleme sunt și în privința facturilor la gaz. Asta…
Brașovean prins că înșela oamenii cu anunțuri pe Olx: Vindea telefoane și haine, dar trimitea altceva Webpress, 29 septembrie 202229 septembrie 2022 ”Un bărbat în vârstă de 32 de ani, domiciliat în Brașov, a fost reținut ieri de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu, fiind cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals material în înscrisuri oficiale”, anunță IPJ Sibiu,…
Câți agresori sexuali sunt în Registrul național din România. Cel mai bătrân are 98 de ani Webpress, 29 septembrie 202229 septembrie 2022 Peste 2.100 de români au fost condamnați pentru act sexual cu un minor, 366 pentru coruperea lor sexuală, 52 pentru racolare în scopuri sexuale, 924 pentru pornografie infantilă, iar 34 pentru incest, arată datele oficiale, scrie PressHub. România, „grădina Maicii Domnului”, este, din păcate, și raiul agresorilor sexuali, după cum…
Mama copilului înecat în piscină s-a sinucis. Femeia, găsită fără suflare în pădure Webpress, 29 septembrie 202229 septembrie 2022 Băiatul se juca în curte și, în câteva clipe de neatenție ale mamei, a căzut în piscină, iar părinții nu l-au văzut la timp. Medicii l-au resucitat mai mult de jumătate de oră. Bunicii micuțului nu își explică faptul că nepotul lor nu a mai putut fi salvat de medici….
Sărbătoare 29 septembrie. Zi importantă a ortodoxiei: mari sfinți sunt pomeniți în calendar Webpress, 29 septembrie 2022 OrtodoxeSf. Cuv. Chiriac Sihastrul; Sf. Mc. Petronia Greco-catoliceSf. cuv. Chiriac Sihastrul. Romano-catoliceSS. Mihail, Gabriel şi Rafael, arhangheli Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 29 septembrie. Sfântul Chiriac era de neam din Corint; tatăl său, Ioan, era presbiter, iar mama sa, Evdochia; s-a născut…
Craiova, decorată cu luminițe de Crăciun, în plină criză energetică. Ce spun localnicii (VIDEO) Webpress, 29 septembrie 2022 De 3 zile, străzile din Craiova sunt pline de muncitori care agață beculețe pe clădiri, pe stâlpi sau pe cele mai circulate artere din oraș. Iluminatul festiv se va aprinde anul acesta pe 11 noiembrie, mai exact, cu 3 săptămâni mai devreme decât anul trecut. O noutate care nu-i încântă…
Amenzi usturătoare în valoare de 750.000 lei pentru 50 magazine Auchan din țară. 14 magazine, închise temporar de ANPC Webpress, 29 septembrie 2022 Astfel, potrivit instituției de control, au fost controlate 50 de magazine, iar, pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni: – 93 amenzi contravenționale, în valoare totală de 750.000 lei– 11 avertismente– oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valore de aproximativ 42.000 lei– oprirea temporară…
Cod galben de fenomene EXTREME. Zonele lovite de vânt puternic Webpress, 29 septembrie 2022 Toamna își intră în drepturi. Administrația Națională de Meteorologie a emis, astăzi, o atenționare nowcasting cod galben de vânt puternic. Potrivit ANM, până la ora 11:30, în zona joasă a județului Arad se vor semnala intensificări locale ale vântului, care la rafală vor atinge și depăși 55-60 km/h. Prognoza meteo…
Șoc în lumea artistică internațională! Rapperul Coolio a încetat din viață la 59 de ani Webpress, 29 septembrie 2022 Potrivit CNN, Coolio a încetat din viaţă miercuri după-amiază, în Los Angles,. Anunțul a fost făcut de prietenul și managerul său, Jarez Posey. Informația a fost confirmată și de Departamentul de Pompieri din Los Angeles. Potrivit pompierilor, aceștia au fost solicitați să răspundă la un apel care a semnalat o…
Compensarea carburanților – Guvernul prelungește astăzi măsura reducerii cu 50 de bani/litru Webpress, 29 septembrie 2022 Guvernul prelungește astăzi măsura reducerii cu 50 de bani/litru. Proiectul prevede prelungirea măsurii compensării pentru încă trei luni, până la finalul acestui an. Potrivit unui comunicat transmis miercuri, pe ordinea de zi a şedinţei se află analiza proiectului de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea OUG 106/2022 pentru susţinerea acordării de…
Confuzie totală în Parlament. Aleșii poporului nu știu ce anume au modificat la Ordonanța pe energie (VIDEO) Webpress, 29 septembrie 2022 Si asta pentru ca in lege sunt luate in calcul mai multe variante, care tin cont atât de consumul din 2021, cit si de cel din acest an. Nici parlamentarii nu știu cum se calculează facturile. „Tariful va fi de 0.68 bani pentru cei care consumă 100 de kilovați, până…
Acţiunile Porsche vor fi listate astăzi, la Frankfurt, la preţul de 82,50 euro pe unitate Webpress, 29 septembrie 2022 Acţiunile Porsche vor fi listate joi, la bursa din Frankfurt, la preţul de 82,50 euro pe unitate, nivelul superior al intervalului publicat de grupul-părinte al producătorului de automobile de lux, la începutul acestei luni, transmite Reuters. Volkswagen stabilise un interval de preţ cuprins între 76,50 de euro pe acţiune şi…