Schimbări radicale ale vremii: temperaturi nefirești în ianuarie. ANM anunță prognoza pe o lună Webpress, 3 ianuarie 2025 Prognoza meteo săptămâna 6 – 13 ianuarie 2025 Valorile termice se vor situa peste cele specifice pentru această săpămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile estice. Regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de nord a țării, iar în rest va fi în general apropiat de…
Croaţia investește în acest an 652 de milioane euro pentru tranziţia ”verde” Webpress, 3 ianuarie 2025 Ministerul Protecţiei Mediului şi Tranziţiei Verzi a publicat un plan anual orientativ pentru apelurile publice pentru acordarea de 651,8 milioane euro firmelor, autorităţilor locale şi gospodăriilor în 2025. Acesta prevede alocarea a 526,8 milioane euro din Programul pentru Competitivitate şi Coeziune al Uniunii Europene 2021-2027, Planul Naţional de Redresare şi…
O nouă zi de proteste în Piața Victoriei. George Simion s-a alăturat oamenilor revoltați de furtul de la vot: Cerem reinstaurarea democrației și a statului de drept Webpress, 3 ianuarie 2025 „Este protestul romanilor, al oamenilor liberi. Am venit sa-i felicit pe cei care sunt in Piata Victoriei, am venit sa le zic ca sunt niste luptatori pentru libertate. Noi ne pregatim de un mare protest pe 12 ianuarie pentru repetarea alegerilor incepand cu turul 2, dar si pentru nelegiuirile de…
Fotbalul ucrainean a înregistrat 200 de morţi de la începutul invaziei ruse Webpress, 3 ianuarie 2025 Antrenor al galben-albaştrilor din 2016 până în 2021, fostul jucător de la AC Milan a spus că peste 200 de membri ai comunităţii fotbalistice au murit: „Situaţia din Ucraina este extrem de dificilă din cauza războiului în curs. Meciurile au loc sub protocoale stricte de securitate, adesea fără spectatori şi…
Sistemul SGR se schimbă în ianuarie! Unde vei putea recicla sticlele, din 2025? Webpress, 3 ianuarie 2025 Sistemul Garanţie-Returnare (SGR) a împlinit, în octombrie 2024, un an de la lansare, săptămâni la rând românii neştiind ce să facă pentru a recicla sticlele şi dozele pe care au plătit 50 de bani în magazine. Cozile uriaşe la aparatele de colectare a ambalajelor, însă, i-au descurajat pe aceştia, în…
RECORD de intervenții Salvamont într-o singură zi: din 162 de persoane, 100 au ajuns la spital. Unde s-au înregistrat cele mai mari probleme Webpress, 3 ianuarie 2025 „RECORD ABSOLUT, nedorit, al interventiilor de salvare montana si prim ajutor inregistrat in istoria Salvamont Romania, intr-o singura zi. Ieri, 2 ianuarie 2025, cei 530 de salvamontiști din întreaga țară, aflati in serviciul de tura operativa in bazele si posturile Salvamont au fost solicitați să intervină la 161 de apeluri…
Coreea de Sud continuă inspecţiile speciale la toate avioanele Boeing 737-800, în urma accidentului aviatic Webpress, 3 ianuarie 2025 Ministerul a declanşat inspecţiile după prăbuşirea, duminică, a unui avion Boeing 737-800 operat de Jeju Air, în urma căreia au murit 179 de persoane. Inspecţiile trebuia să se încheie vineri, dar au fost prelungite până în 10 ianuarie, a declarat oficialul pentru Reuters, fără a detalia motivul. Zborul Jeju Air…
Tensiuni maxime la reședința lui Yoon Suk Yeol din Seul: polițiltii s-au confruntat cu forțele de securitate. Executarea mandatului de arestare, ANULATĂ Webpress, 3 ianuarie 2025 Yoon este anchetat penal pentru insurecţie după încercarea sa din 3 decembrie de a impune legea marţială, care a șocat Coreea de Sud, a patra cea mai mare economie din Asia şi una dintre cele mai vii democraţii din regiune. Insurecţia este una dintre puţinele acuzaţii penale faţă de care…
Prețul la gaze a explodat după ce Rusia a decis să nu mai livreze gaz spre Europa prin Ucraina Webpress, 3 ianuarie 2025 Preţurile de referinţă au crescut joi la cel mai ridicat nivel din octombrie 2023, la o zi după expirarea contractului de tranzit dintre Rusia şi Ucraina. Livrările de gaze ruseşti prin Ucraina s-au încheiat în primele ore ale zilei de 1 ianuarie. Traderii se aşteptau la pierderea gazului rusesc, în…
Război în Ucraina, ziua 1045. Armata ucraineană anunţă că a lovit un post de comandă în regiunea rusă Kursk – LIVE TEXT Webpress, 3 ianuarie 2025 UPDATE 6:20 – Armata ucraineană a declarat că a efectuat joi o lovitură de mare precizie asupra unui post de comandă rus din Mariino, în regiunea Kursk, unde forţele ucrainene deţin controlul în unele teritorii, după o incursiune majoră în a doua parte a anului trecut, relatează Reuters. Armata rusă…
Două persoane au MURIT și alte 18 au fost rănite după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit pe o clădire, în California Webpress, 3 ianuarie 2025 Zece persoane au fost transportate la spital cu răni, a arătat, joi după-amiază, Departamentul de Poliţie Fullerton, într-o postare pe rețeaua X. Alte opt au primit asistenţă medicală la fața locului şi au fost lăsate să plece. Aeronava cu un singur motor Van”s RV-10 s-a prăbuşit la ora 14:15PST (20:15…
Iohannis, pe cale să fie executat de ANAF pentru casele din Sibiu. Scandalul care arde mocnit Webpress, 3 ianuarie 2025 Președintele ilegitim al României, Klaus Iohannis, a scris în declarația de avere că deține 6 proprietăți, toate în Sibiu. Imobilele au intrat de mai multe ori în atenția publicului și au fost unul dintre principalele motive pentru care poporul român l-a criticat dur pe Iohannis în cei zece ani în…
Fost colonel SRI: Cei care îi laudă pe legionari vor fi arestați. Vor limita drastic libertatea de exprimare Webpress, 2 ianuarie 2025 „Din ce înțelegem prin propunerea pe care vrea să o facă, să introducă un nou text de lege, de exemplu, spune așa, că parchetul general propune amendarea textului de lege prin incriminarea faptei de a promova în public cultul persoanelor care au făcut parte din conducerea unei organizații fasciste, legionare, rasiste sau…
Politico: Nu s-a dovedit manipularea în alegeri. Spălarea oamenilor pe creier nu există Webpress, 2 ianuarie 2025 În urmă cu opt ani, victoria lui Trump și Brexit-ul au produs temeri că social media distruge realitatea. Astăzi, această presupunere nu mai există. Victoria lui Trump din 2016, plus votul șoc din Regatul Unit pentru ieșirea din UE, au făcut ca dezbaterile globale să caute o explicație. În cazul…
Bărbat, reţinut după ce a fost prins de două ori, în decurs de două zile, la volan deși avea permisul SUSPENDAT Webpress, 2 ianuarie 2025 Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Cluj-Napoca au identificat, miercuri, un bărbat în vârstă de 62 de ani, din judeţul Suceava, care conducea un autoturism pe Calea Floreşti, el fiind implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale. În urma verificărilor, s-a constatat că el avea dreptul de a conduce suspendat…