Biden, nou mesaj de avertizare pentru Putin. Anunțul președintelui SUA Webpress, 20 ianuarie 2022 „Am fost absolut clar cu preşedintele Putin, nu are nicio înţelegere greşită. Dacă orice unitate rusă trece peste graniţa cu Ucraina, este o invazie”, a declarat Biden reporterilor de la Casa Albă. Liderul american a subliniat că o astfel de invazie va fi întâmpinată printr-un ”răspuns sever şi coordonat, răspuns economic, aşa…
Cel mai mare furnizor de energie electrică RECALCULEAZĂ facturile ultimelor luni. Ce urmează Webpress, 20 ianuarie 2022 Într-un comuncat transmis joi seară, compania al cărei principal acționar este statul român a explicat că „a depus eforturi majore, deşi cu impact negativ în rezultatele financiare pentru primele 9 luni ale anului 2021, pentru a-şi păstra angajamentele faţă de clienţii săi, menţinând preţurile din ofertele acceptate de către aceştia…
Premieră în UE: Prima ţară care adoptă vaccinarea OBLIGATORIE a adulţilor Webpress, 20 ianuarie 2022 Proiectul de lege, anunţat în noiembrie pentru a impulsiona o campanie de vaccinare şovăielnică, a fost aprobat cu o largă majoritate (137 de voturi pentru, 33 împotrivă). Măsura va intra în vigoare pe 4 februarie.În plus faţă de Verzi, partenerii de coaliţie ai conservatorilor, proiectul a fost susţinut şi de…
Un aisberg uriaș, desprins din Antarctica, a eliberat sute de miliarde de tone de apă dulce Webpress, 20 ianuarie 202231 martie 2022 Formarea aisbergurilor este un proces natural, dar încălzirea aerului și a oceanelor ajută la accelerarea acestuia, spun oamenii de știință. În iunie 2017, acest aisberg numit A68 s-a separat de o platformă de gheață gigantică, numită Larsen C, la vârful Peninsulei Antarctice. Gigantul de un trilion de tone, de două…
Cum să faci brioşe delicioase şi sănătoase. Îţi dai pe spate toţi invitaţii Webpress, 20 ianuarie 2022 Optaţi pentru brioşe cu fructe. Spre exemplu, brioşe cu afine sau banane. Chiar şi cele cu dovleac sunt bune. Nici ciocolata nu o putem exclude de tot. 1 3/4 căni, plus 1 linguriță (210 grame in total) de făină albă sau integrală 1/2 linguriță de bicarbonat de sodiu 1 linguriță…
Fostul Papă Benedict, acuzat că nu a luat măsuri în 4 cazuri de pedofilie Webpress, 20 ianuarie 2022 Cardinalul Joseph Ratzinger, înainte de a deveni Papă, nu a acţionat pentru a împedica abuzuri ale unor ecleziaşti în patru cazuri, au acuzat într-o confernţă de presă autorii acestui raport, mandatat de către Biserica Catolică. Papa emerit respinge ”în mod strict” orice responsabilitate, într-o luare de poziţie transmisă avocaţilor, o poziţie…
2 vești proaste de la BNR. Inflația va exploda în VARĂ, iar plafonarea și compensare nu vor stopa scumpirea energiei Webpress, 20 ianuarie 2022 Rata anuală a inflaţiei (creșterea generală a prețurilor și scăderea puterii de cumpărare) va creşte probabil gradual în următoarele luni, iar vârful acestei evolu’ii ar putea ajunge la 8,6% în iunie, urmat de o descreştere până la 5,9% în decembrie 2022 şi apoi la 3,3% în septembrie 2023, arată minuta…
PANICĂ în Italia din cauza numărului mare de decese provocate de COVID-19. Numărul s-a dublat în ultima săptămână r Webpress, 20 ianuarie 2022 Numărul morţilor de COVID-19 s-a cifrat la 2.266 în săptămâna 12 – 18 ianuarie, faţă de 1.514 înregistrat în cele şapte zile precedente, în timp ce infectările cu noul coronavirus au crescut cu doar 3% cifrându-se la 1.243.789 (faţă de 1.207.689 în săptămâna anterioară), potrivit datelor Gimbe. A scăzut şi…
Alertă de gripă aviară H5N1 la granița României. 10 localități sub observație Webpress, 20 ianuarie 2022 Focarul a fost confirmat într-o fermă comercială de raţe, situată lângă localitatea Csengerujfalu. Efectivul afectat este de 37.000 de păsări, iar autorităţile maghiare au autorizat uciderea întregului lot şi implementarea conformă a zonelor de protecţie (3 km) şi supraveghere (10 km), aferente noului focar”, se menţionează în comunicatul ANSVSA. Potrivit…
Explozie de cazuri de gripă în România, în același timp cu creșterea rapidă a infectărilor COVID-19 | Document Webpress, 20 ianuarie 2022 La nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, IACRS și pneumonii) a fost de 48.794, de 1.6 ori mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămâna a sezonului precedent (31.126) și cu 6.4% mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioară – 45.869, potrivit…
Ce salarii au angajații STB, care au paralizat Capitala printr-o grevă spontană Webpress, 20 ianuarie 202224 ianuarie 2022 STB are peste 3.000 de șoferi și vatmani.În luna decembrie 2021 salariile plătite de STB șoferilor de autobuz și troleibuz și vatmanilor au fost următoarele: – Un șofer de autobuz a câștigat între 2.694 lei și 7.801 lei net, în funcție de câte ore a lucrat, de sporuri de noapte,…
Directorul CIA, vizită SECRETĂ în Europa, cu o săptămână înaintea turneului lui Antony Blinken. Unde a mers Webpress, 20 ianuarie 2022 Blinken încearcă în acest turneu să convingă aliaţii europeni ai SUA să se ralieze unui răspuns mai dur împotriva Moscovei şi să susţină Ucraina în eventualitatea unui atac rusesc, relatează Agerpre, care citează Wall Street Journal (WSJ). Demersul secretarului de stat al SUA este însă îngreunat de ţările care au legături…
Nicușor Dan le cere șoferilor STB să revină imediat pe trasee și acuză interesele politice din spatele GREVEI Webpress, 20 ianuarie 2022 Edilul a declarat ca ‘’lucrul trebuie reluat imediat, iar mijloacele de transport să fie puse în funcțiune ca să deservească bucureștenii. Sper că nimeni – niciun lider de sindicat, niciun sindicalist controlat politic – nu va îndrăzni să sfideze o decizie a instanței și să incite în continuare la grevă. …
Începe RECALCULAREA facturilor. Decizia este în Monitorul Oficial. Ce trebuie să știe abonații Webpress, 20 ianuarie 2022 Primul articol din noua ordonanță prevede că „Debranșarea de la rețea sau sistarea prestării serviciilor în domeniile energie electrică și/sau de gaze naturale corespunzătoare neachitării debitelor restante înregistrate de clienții finali prevăzuți la art. 1 alin. (1) lit. a) nu se poate realiza mai devreme de 90 de zile de la…
Aceste mâncăruri NU trebuie reîncălzite niciodată. Devin pur și simplu TOXICE Webpress, 20 ianuarie 2022 Stiai insa ca nu toate alimentele pot fi reincazite si mancate a doua zi? Unele dintre ele sunt chiar otravitoare. Este important sa gatesti alimentele bine, astfel incat sa nu le consumi crude. Iata la ce trebuie sa fii atenta! Orezul Se pare ca orezul negătit poate reține spori de…