Ministrul Apărării: „La acest moment nu se pune problema ca România să fie subiectul unei agresiuni”. Ce spune despre armata OBLIGATORIE Webpress, 11 martie 2024 „Există un nivel de preocupare vizavi de comportamentul agresiv al Rusiei, un nivel de preocupare care are dimensiuni globale, ţinând seama de agresiunea neprovocată şi împotriva oricăror norme de drept internaţional pe care Rusia lui Putin a făcut-o asupra unui stat suveran, asupra Ucrainei. Deci reacţii şi preocupări vizavi de…
Șeful Casei de Pensii: „În urma recalculării, nicio pensie nu va scădea. Am pus clar o prevedere ca oamenii să nu sufere” Webpress, 11 martie 2024 „La sfârșitul anului am avut legea, acum avem normele, urmează să semnăm contractul, după ce vom avea software-ul actualizat va începe și recalcularea. Aceasta este procedura. Suntem în grafic, nu avem nicio întârziere astfel încât în luna septembrie oamenii să își primească pensiile recalculate. O decizie de pensionare este o…
Vremea se răcește din nou: ploi puternice și rafale de vânt. În ce zone scad temperaturile Webpress, 10 martie 2024 La altitudini mari la munte, precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona înaltă din vestul Carpaților Meridionali, unde rafalele vor depăși 70…80 km/h, dar și în regiunile vestice și nord-vestice, cu viteze în general de 45…55 km/h. Temperaturile…
Patronii stației GPL de la Crevedia, primul interviu după tragedie: „Unele victime cer prea mulți bani” Webpress, 10 martie 2024 „Fără îndoială că la noi a fost o eroare umană. Dacă operatorii s-ar fi găsit unde ar fi trebuit să fie, apăsarea unui buton de siguranță ar fi lăsat Crevedia neschimbată”, susțin aceștia în interviul pentru Q Magazine. Patronii stației GPL susțin că și pompierii au vina lor în deznodământul…
Patru tineri, REȚINUȚI în dosarul de agresiune dintr-o stație de autobuz din Sectorul 6 Webpress, 7 martie 2024 „La data de 6 martie 2024, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Poliție au pus în executare patru mandate de aducere, în Municipiul București, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. În fapt, la data de…
Un nou incident cu un polițist beat la volan. S-a oprit cu mașina în casa unei judecătoare Webpress, 7 martie 2024 Accidentul a avut loc joi dimineaţă, pe o stradă din municipiul Turnu Măgurele. ”La data de 7 martie a.c., în jurul orei 08:00, Poliţia Municipiului Turnu Măgurele a fost sesizată prin apel la numărul unic de urgenţă 112 despre producerea unui accident de circulaţie, pe strada Stadionului din localitate. Cercetările preliminare…
Marcel Ciolacu: „Vom continua mecanismul de plafomare a prețurilor la energie și gaze” Webpress, 7 martie 2024 „Continuăm să sprijinim capitalul românesc: prelungim și în acest an schema de ajutor de stat IMM INVEST PLUS, cu toate componentele sale. În jur de 11.500 de firme românești vor beneficia de acest ajutor din partea statului, cu un buget de aproximativ 2,5 miliarde de euro. Sprijinul vine atât sub…
Decizii împotriva traficului de stupefiante, la Guvern! 6 noi substanțe incluse în lista drogurilor de mare risc Webpress, 7 martie 2024 „Azi luăm o decizie foarte importantă în lupta împotriva traficului de droguri. Este o măsură care se adaugă celor două legi esențiale: Legea Anastasia care îi trimite la închisoare pe cei care conduc drogați și fac accidente mortale. Plus Legea 2 Mai, trimisă la promulgare zilele trecute, ce prevede că…
Atac armat într-o stație de autobuz din Philadelphia, SUA. Un adolescent a fost împușcat de 16 ori VIDEO Webpress, 7 martie 2024 Victimele au vârste cuprinse între 15 şi 17 ani şi aşteptau autobuzul, miercuri seara (ora locală), într-o staţie când a izbucnit focurile de armă, potrivit poliţiei locale. Bărbaţi au ieşit dintr-un vehicul şi au tras de aproximativ 30 de ori, în al patrulea atac armat din Philadelphia în doar câteva zile….
Militari și polițiști din Covasna, săltați într-un dosar de braconaj cu animale protejate Webpress, 7 martie 2024 Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie, în urma unor percheziţii imobiliare în oraşul Covasna şi în comuna Comandău într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de braconaj, au fost reţinute şase persoane bănuite că ar fi vânat ilegal inclusiv exemplare ale unor specii de animale protejate de lege. Reprezentanţii DGA au precizat că…
Klaus Iohannis, AVERTISMENT despre tendinţele naţionaliste revizioniste: Din păcate, se manifestă din ce în ce mai virulent pe continentul nostru VIDEO Webpress, 7 martie 2024 „Dintre toate provocările cu care ne confruntăm astăzi una iese în evidenţă, pentru că poate avea o repercusiune toxică asupra temeliei proiectului european, şi mă refer la tendinţele naţionaliste revizioniste care, din păcate, se manifestă din ce în ce mai virulent pe continentul nostru. Până la urmă ce înseamnă Uniunea…
Momente de cumpănă pentru Dănuț Lupu. Fostul mare fotbalist ar putea fi eliberat condiționat. Cine se opune categoric? Webpress, 7 martie 2024 La termen a fost adus și fostul internațional român, care își ispășește la Penitenciarul Rahova pedeapsa de 7 luni și 10 zile primită pentru că a condus fără permis. Lupu a solicită eliberarea după ce a ispășit mai bine de jumătate din fracția minimă cerută de lege, peste cinci luni….
Ursula von der Leyen, mesaj de forță la Congresul PPE de la București: Este un moment decisiv. PPE sprijină o Europă paşnică, prosperă, democrată şi unită Webpress, 7 martie 2024 ”În lume sunt pericole mai mari ca niciodată, agresiunea rusă a încercat să şteargă Ucraina de pe faţa pământului, războiul se află acum în cel de-al treilea an şi este mai intens ca niciodată. Vedem puterea, pericolele care se ridică, războiul din Gaza, din Orientul Mijlociu, vedem concurenţa economică agresivă…
Schimbare majoră pentru românii cu studii superioare: primesc mai mulți bani la pensie Webpress, 7 martie 2024 Românii care au terminat o facultate sau studii de master pot primi mai mulți bani când se pensionează. De acest beneficiu se pot bucura și cei care au făcut armata sau care au fost șomeri. Dacă ai absolvit o facultate cu o durată de 4 ani, primești 0,25 puncte pentru…
Garry Kasparov, opozant al lui Putin şi fost campion mondial la şah, plasat pe lista teroriştilor Webpress, 7 martie 2024 Născut în 1963 în Azerbaidjanul sovietic, Garry Kasparov a fost unul dintre marii jucători de şah din istorie înainte de a deveni un opozant ferm al lui Vladimir Putin, scrie Agerpres. În 2013, îngrijorat de probabile urmăriri judiciare, Kasparov a părăsit Rusia şi trăieşte de atunci în SUA, de unde…