Doi soți, descoperiți morți în propria casă, în Bistrița-Năsăud – Ce au găsit polițiștii Webpress, 9 decembrie 2023 Doi soţi din localitatea bistriţeană Corvineşti au fost găsiţi decedaţi, sâmbătă după-masă, în casa în care locuiau, cel mai probabil aceştia intoxicându-se cu monoxid de carbon. Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud a transmis că în cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. „Astăzi, 9 decembrie,…
Macabru – S-a aflat cui aparține mâna descoperită în Argeș Webpress, 9 decembrie 2023 Rămăşiţele umane găsite la Dragoslavele sunt ale unui bucureştean cu antecedente penale, a anunţat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş. „În urma prelevării amprentelor de la fragmentul de membru superior drept (…) şi a implementării acestora în baza de date, poliţiştii au reuşit identificarea persoanei căreia îi aparţine, respectiv…
Mâncarea preferată a românilor, otravă pentru inimă! Dr. Virgiliu Stroescu: E ipsos pe vase Webpress, 9 decembrie 2023 Celebrul medic a atras atenția că acest preparat extrem de iubit de români care are un gust absolut delicios este foarte periculos și asta pentru că influențează creșterea colesterolului. Este vorba de celebra combinaţie: mămăligă cu brânză rasă, cu smântână, unt și ouă ochiuri. ”Este un preparat gustos, dar hai…
Interlopi periculoși, săltați de mascați după ce au atacat o familie Webpress, 9 decembrie 2023 Un bărbat a fost arestat preventiv şi alţi doi sunt cercetaţi sub control judiciar după ce, alături de doi adolescenţi minori, ar fi intrat în curtea unui imobil din Sectorul 6 al Capitalei şi ar fi făcut scandal, spărgând geamuri şi provocând distrugeri la autoturisme parcate în zonă. Unul dintre…
Zodiile care se simt cele mai fericite în luna decembrie – Perioada sărbătorilor le transformă în mod pozitiv Webpress, 9 decembrie 2023 Săgetător (23 noiembrie – 21 decembrie)Săgetătorul este guvernat de planeta Jupiter, care simbolizează expansiunea, optimismul și aventura. Acești nativi iubesc să se bucure de fiecare moment și să exploreze lumea înconjurătoare. Luna decembrie este perfectă pentru Săgetători, deoarece aduce cu ea multe oportunități de a călători, de a se…
Care era mâncarea preferată de post a lui Arsenie Boca – Preparatul simplu, dar delicios Webpress, 9 decembrie 2023 Această rețetă, considerată o adevărată delicatesă la Mănăstirea Prislop din județul Hunedoara, reflectă viața modestă și regimul alimentar simplu al duhovnicului român. Iată ingredientele necesare pentru supa de cartofi, rețeta preferată de post a lui Arsenie Boca: 8 felii de pâine5 lingurițe de ulei de măsline3 cartofi albi, mari3…
Olena Zelenska: Ucraina se află în pericol de moarte – Care e motivul temerilor uriașe Webpress, 9 decembrie 2023 Prima doamnă a Ucrainei a vorbit cu jurnalista Laura Kuenssberg de la BBC, la o zi după ce senatorii republicani din SUA au blocat un proiect de lege cheie pentru ajutor. Acesta ar fi oferit Ucrainei un sprijin în valoare de peste 60 de miliarde de dolari (47,8 miliarde…
Leguma care îngrașă mai mult decât ciocolata – Mare atenție, românii o consumă în cantități mari în timpul postului Webpress, 9 decembrie 2023 Fasolea boabe, adesea considerată o alegere sănătoasă în alimentație, surprinde atunci când vine vorba de conținutul caloric. Deși este bogată în nutrienți esențiali, consumul excesiv poate duce la aportul neașteptat de calorii, chiar mai mare decât cel al unor indulgențe dulci, cum ar fi ciocolata. Iată de ce specialiștii…
Fostul primar al Slatinei a fost prins în Italia și urmează să fie adus în țară – Anunțul ministrului Alina Gorghiu Webpress, 9 decembrie 2023 ”De la începutul anului am adus peste 700 de fugari şi mai am o veste bună, un nume sonor de fugar, fostul primar al minicipiului Slatina, Minel Florin Prina va fi adus de statul român înapoi în ţară. În următoarea săptămână vom avea acest fugat în sistemul penitenciar românesc”, a…
Doi copii și părinții lor, răniți în urma exploziei unei butelii într-un apartament din județul Timiș – 45 de persoane s-au autoevacuat Webpress, 9 decembrie 2023 ”În data de 08.12.2023, la ora 11:56, am fost anunţaţi prin apel SNUAU 112 despre o explozie de butelie produsă la etajul 1 al unui imobil situat pe strada Industriilor, în localitatea Giarmata.A fost alertat de urgenţă Detaşamentul 1 de Pompieri Timişoara şi la faţa locului s-au deplasat trei autospeciale…
Un tânăr de 24 de ani, băut și cu permisul suspendat, a avariat mai multe mașini, în Bistrița Năsăud Webpress, 9 decembrie 2023 ”Astăzi, 9 decembrie, poliţiştii rutieri din Năsăud au intervenit pentru efectuarea de verificări, ca urmare a unui accident rutier, produs în oraş. Din primele date, un tânăr de 24 de ani, din Rebrişoara, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Năsăud-Salva, într-o curbă a pierdut controlul direcţiei şi a…
Vremea schimbă foaia! România se va confrunta cu un fenomen de INVERSIUNE TERMICĂ – Ce modificări aduce evenimentul Webpress, 9 decembrie 2023 „Vorbim de o inversiune termică la acest final de săptămână. Practic, lucrurile s-au liniștit, a nins, nu mai avem precipitații, avem o vreme stabilă, pentru că presiunea atmosferică a crescut. Atunci când crește presiunea, nu mai sunt precipitații, se liniștesc lucrurile. Deasupra țării noastre s-a instalat o masă de aer…
Accident grav în Drobeta-Turnu Severin, provocat de un șofer care a forțat culoarea roșie a semaforului. Două persoane, la spital Webpress, 9 decembrie 2023 Totul s-a întâmplat într-o intersecție din Drobeta Turnu Severin, moment în care unul dintre șoferi ar fi forțat culoarea roșie a semaforului, lovind în plin mașina care circula regulamentar. La fața locului au sosit mai multe echipaje de salvare, iar cei doi soți au fost transportați de urgență la spital….
Concert de colinde și cântece patriotice în Parlament. Evenimentul, dedicat românilor de pretutindeni Webpress, 9 decembrie 2023 Concertul inedit a fost susținut de Grupul Psaltic Tronos al Patriarhiei Române, împreună cu Orchestra Militară. Oamenii s-au bucurat atât de cântece patriotice, cât și de colinde cu ocazia venirii sărbătorilor de iarnă.Evenimentul a fost dedicat tuturor românilor din țară și din afara granițelor și a marcat astfel finalul de…
Cozmin Gușă: Miza românească a prezidențialelor din SUA: poți fi eliberat sau încarcerat funcție de cine câștigă! Elena Udrea și Puiu Popoviciu, în oglindă cu Trump și Biden Webpress, 9 decembrie 2023 Ce-am scris în rezumat referitor la aceste subiecte? După ce afaceristul Puiu Popoviciu a fost condamnat în 2017 de către justiția românească, am zis că s-a retras la Londra, devenind fugar, deoarece așteaptă revenirea la putere a democraților în 2020, ca să fie ajutat cu o eventuală achitare post factum….