Maia Sandu, solidară cu Zelenski: ”Liniștea noastră depinde de curajul Ucrainei” Webpress, 24 februarie 2025 „Trei ani de când un război nemilos încearcă să zdrobească libertatea unui popor şi să semene frică în inimile noaste. Trei ani, în care zi de zi case, spitale, şcoli şi biserici din Ucraina sunt distruse, familii sunt sfâşiate, iar copiii sunt lipsiţi de copilărie. Trei ani de suferinţă, dar…
Friedrich Merz, viitorul cancelar al Germaniei, promite „independența” Germaniei și a Europei față de SUA: ”Administrația Trump este indiferentă față de Europa” Webpress, 24 februarie 2025 „Comunic îndeaproape cu o mulțime de prim-miniștri și șefi de state UE și pentru mine este o prioritate absolută să consolidăm Europa cât mai repede posibil, astfel încât să obținem independența față de SUA, pas cu pas”, a spus Merz. „Nu m-am gândit niciodată că voi avea nevoie să spun…
Dragobetele 2025. Sărbătoarea iubirii la români: tradiții și obiceiuri pentru armonie în cuplu Webpress, 24 februarie 2025 În mai multe comune din Muntenia și mai cu seamă în cele din județele Gorj și Olt, sărbătoarea Aflării capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, care cade totdeauna în ziua de 24 februarie, se numește Dragobete, scrie folcloristul și etnograful Simion Florea Marian. (Sărbătorile la români – Studiu etnografic, Editura Fundației…
Femeie ATACATĂ de o haită de peste 20 de câini, într-un oraș din Cluj. Cum a reușit să scape Webpress, 24 februarie 2025 Femeia a fost atacată de o haită de 21 de câini. Potrivit martorilor, victima s-a ascuns într-un șanț de pe marginea drumului, țipând după ajutor. Un vecin i-a auzit strigătele și a ieșit cu o bâtă la poartă. Bărbatul a reușit, astfel, să îndepărteze câinii, timp în care femeia a…
Donald Trump schimbă declarațiile: Rusia este de vină! Webpress, 24 februarie 2025 Donald Trump cere pământurile rare și petrolul, drept compensație pentru toate pachetele militare și sprijinul acordat Ucrainei pe tot parcursul războiului. „Pământurile rare, este ceva ce vreți să primiți?” Donald Trump: „Pământurile rare pentru pentru Statele Unite. Da, vreau să am securitatea pământurilor rare. Noi punem în joc sute de…
Toți ochii spre Kiev! Reuniune de urgență a liderilor UE, la 3 ani de conflict armat cu Rusia: PERICOLUL care pândește Europa Webpress, 24 februarie 2025 Președintele Emmanuel Macron va merge la Washington, unde va sta de vorbă cu președintele Donald Trump și îi va cere să nu cedeze presiunilor Rusiei. Sunt tensiuni fără precedent pe scena europeană după ce informații scurse din întâlnirea de la Riad dintre Statele Unite și Federația Rusă, poreclită „Ialta 2”,…
ONG: Ritm hibernal pe Autostrada A3. Termenul – iulie 2026, după 22 de ani de la primele lucrări Webpress, 24 februarie 2025 Asociaţia Pro Infrastructură analizează, duminică, lotul dintre Suplacu de Barcău şi Chiribiş din A3. ”Erbaşu, ritm hibernal pe Autostrada A3. Contractul pe cei 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău şi Chiribiş a fost semnat în 24.11.2023 cu Erbaşu, al patrulea constructor de pe acest lot, şi prevede 6 luni de…
Loto duminică 23 februarie 2025. Care sunt numere câștigătoare la tragerea specială de Dragobete Webpress, 23 februarie 2025 Rezultatele extragerii Loto 6/49 de duminică, 23 februarie. Loteria Română a organizat trageri speciale de Dragobete. Numerele câștigătoare la Joker și Noroc. Duminică, 23 februarie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc. Rezultatele de duminică, 23 februarie 2025: Loto 6/49 –…
Cine este Friedrich Merz, liderul CDU, viitorul cancelar al Germaniei Webpress, 23 februarie 2025 Liderul în vârstă de 69 de ani al partidului Uniunea Creştin-Democrată (CDU) nu a făcut niciun secret din planurile sale de a se implica mult mai mult în afacerile UE decât Olaf Scholz. Este o declaraţie de intenţie care a căpătat o semnificaţie geostrategică şi mai mare acum, când preşedintele…
Ședință de urgență la Bruxelles. Statele UE se întâlnesc pe fondul negocierilor dintre SUA și Rusia pentru pacea din Ucraina Webpress, 23 februarie 2025 Un summit european special a fost anunțat de președintele Consiliului European, Antonio Costa, duminică, 23 februarie. Întrunirea statelor membre va fi dedicată Ucrainei și are loc pe fondul negocierilor dintre SUA și Rusia cu privire la încheierea războiului. „Trăim un moment decisiv pentru Ucraina și securitatea europeană”, a subliniat Costa într-un…
Nereguli grave găsite de inspectorii ANPC la Spitalului Elias din Capitală. Au fost aplicate amenzi în valoare de 30.000 de lei Webpress, 23 februarie 2025 Reprezentanții ANPC au anunțat că sâmbătă a fost iniţiat un control operativ cu privire la respectarea legislaţiei în vigoare pentru protecţia consumatorilor de servicii medicale, în blocurile alimentare a două spitale din municipiul Bucureşti. Potrivit lor, în blocul alimentar de la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias s-au constatat următoarele deficienţe,…
Alegeri Germania. Rezultate. Cine a câștigat Webpress, 23 februarie 2025 Partidul lui Friedrich Merz devansează Partidul Alternativa pentru Germanian (AfD, extremă dreapta), care obţine cel mai bin scor din istoria sa, de 19,5%. Friedrich Merz are un drum lung de parcurs până să se instaleze la Cancelarie. În lipsa unei majorităşi absolute, el este nevoie, ca mai mereu în Germania, să…
Miron Mitrea, despre campania lui Călin Georgescu:” Este una atipică pentru România. Nicușor Dan face o campanie banală, plictisitoare și penibilă” Webpress, 23 februarie 2025 Analistul politic a subliniat că președintele ales și echipa sa au avut capacitatea incredibilă de a ține continuă campania electorală de când judecătorii CCR și-au bătut joc de voința românilor și au anulat alegerile prezidențiale și până în prezent. ”E o campanie care nu s-a oprit. Deci, Călin Georgescu și…
Schimbare majoră. Zelenski spune că este pregătit să demisioneze. Ce condiție pune, în schimb Webpress, 23 februarie 2025 Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat duminică că e gata să demisioneze „imediat” din funcție în schimbul aderării țării sale la NATO, o integrare la care Washingtonul pare să se opună pe fondul tensiunilor crescânde dintre Kiev și președintele american Donald Trump, transmite AFP. „Dacă aveți într-adevăr nevoie ca eu…
Liderii Uniunii Europene se „antrenează” înainte de întâlnirea cu Donald Trump: „Am făcut un bilanț” Webpress, 23 februarie 2025 Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a ”făcut un bilanț” cu președintele francez Emmanuel Macron și cu prim-ministrul britanic Keir Starmer cu privire la ‘contactele lor’ cu Statele Unite ale Americii, a anunțat ea duminică, 23 februarie, într-o postare pe rețeaua X, a consemnat AFP. ‘Am discutat despre sprijinul…