Concurenții „Survivor România” au plecat în Republica Dominicană fără Daniel Pavel. Cine a fost la un pas să rămână acasă Webpress, 12 ianuarie 2025 „Survivor România” începe pe 14 ianuarie, iar concurenții deja și-au luat zborul către Republica Dominicană. Vineri, 10 ianuarie, atât „războinicii”, cât și „faimoșii” au plecat spre insula în care vor întâlni cele mai multe provocări. Comunicate noi Stiri
Preţurile petrolului au atins maximele anului: ”Implică şi o reînnoire a presiunii inflaţioniste” 16 septembrie 2023 Preţurile petrolului au urcat la cele mai înalte nivele al anului în această săptămână, continuând o creştere care i-a determinat pe unii analişti să anticipeze că preţurile ţiţeiului ar putea atinge 100 de dolari pe baril înainte de sfârşitul acestui an, transmite CNBC. Read More
Cum au reușit 3 moldoveni să cloneze paginile unor bănci – clienții, lăsați fără bani în conturi 13 martie 2023 ”La data de 12 martie 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale au pus în aplicare trei mandate de aducere, în județul Botoșani, emise pe numele a trei persoane, față de care sunt efecuate cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de fals informatic, fals privind identitatea,… Read More
Ministrul croat al Apărării, grav rănit într-un accident auto 11 noiembrie 2023 „Un accident rutier a avut loc între ministrul Apărării, cu vehiculul său personal, şi şoferul unei autoutilitare. Şoferul camionetei a murit în accident”, a precizat ministerul într-un comunicat. Conform aceleiaşi surse, accidentul a avut loc la periferia oraşului Vinkovci, la 276 de kilometri est de capitala Zagreb. Banozic a suferit… Read More