Consul onorific al României în Austria: „România este mielul sacrificat. Sunt foarte dezamăgit și uimit” Webpress, 12 decembrie 202212 decembrie 2022 Consulul onorific al României în Graz (Austria), contele Andreas Bardeau, al cărui fiu, Georg Bardeau, este consul al Austriei la Timișoara, susține, într-un punct de vedere transmis ziarului „Adevărul” că prin refuzul Austriei de acceptare a României în Schengen „sunt în pericol 30 de ani de cooperare foarte bună”. „România este mielul sacrificat din cauza inacțiunii țărilor vecine. Sunt foarte dezamăgit și uimit de faptul că dezvoltarea bună și înfloritoare a relațiilor bilaterale în perioada post-covid a fost distrusă pe mai multe planuri. Faptul că Austria a respins aderarea României la Schengen a fost neașteptată”, susține Andreas Bardeau. Potrivit consulului onorific al României din Graz, „pe 16 noiembrie s-a vorbit despre declarația de sprijin a guvernului austriac pentru România”. „În ultimele luni a existat întotdeauna bunăvoință și aprobarea pentru aderare din partea guvernului austriac. În plus, s-a subliniat în mod repetat că toate cerințele impuse guvernului român pentru aderarea la Schengen au fost îndeplinite. Apoi, in 18 noiembrie, s-a produs o schimbare radicală”, mai explică Bardeau, care mărturisește că nu știe ce a determinat schimbarea radicală de atitudine. Consulul este de părere că „România protejează granițele externe ale UE într-o manieră exemplară”.„O mare parte dintre refugiați vin în Uniunea Europeana prin Serbia și Ungaria, nu prin România. În ultimii ani am asigurat cazare pentru sute de imigranți și doar o mică parte au ajuns prin România. Relațiile bilaterale nu ar trebui niciodată folosite pentru considerente de politici partizane. În acest moment sunt în joc 30 de ani de cooperare foarte bună”, mai spune Andreas Bardeau pentru „Adevărul”. Potrivit consulului onorific al României în Graz, Austria este unul dintre cei mai mari investitori din România. „De exemplu, în urmă cu doar câteva zile, o mare companie de construcții austriacă a semnat un proiect de 300 de milioane de lei pentru Aeroportul București. Și, nu în ultimul rând, companiile de transport, atât românești, cât și austriece, vor aștepta în continuare la graniță. Atenție la prejudiciul economic cauzat de timpii mari de așteptare. Vor fi pierderi financiare de ambele părți”, mai spune Andreas Bardeau. Contele Bardeau crede că efectele votului Austriei pot fi și în ceea ce privește asistența medicală din Austria, asigurată în bună parte de personal din România. „Este inacceptabil ca angajați români care lucrează în Austria să aștepte ore întregi la graniță. Pentru mine, această schimbare bruscă de poziție este de neînțeles. Este neloial și injust față de un partener. Este trist pentru solidaritatea europeană că s-a ajuns în situația aceasta”, a mai punctat Andreas Bardeau. Comunicate noi Institutii publice Monden / Lifestyle Politica Stiri
Antibioticele, „aliatul” de nădejde al românilor. În 2022, unul din patru a beneficiat de medicamente decontate 21 noiembrie 2023 Unul din patru români a beneficiat, în 2022, de un antibiotic decontat, a anunţat preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Andrei Baciu.”Aveţi idee care este consumul de antibiotice pe reţete decontate şi prescrise pentru asiguraţi? (…) 4,2 milioane de români. (…) Unul din patru români care au consumat… Read More
A scăzut finanțarea spitalelor în acest an? Președintele CNAS: Avem undeva la 6% din PIB la sănătate. Mi-aș dori 12-14%, ca să nu mai fie această discuție 19 februarie 2024 Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, medicul Valeria Herdea, a fost întrebată, luni, de jurnaliști, dacă finanțarea spitalelor și cea a programelor de sănătate a scăzut în acest an. „Eu aș putea să spun că au crescut nevoile de sănătate și adresabilitate către servicii medicale, influxul de pacienți a… Read More
Baba Vanga, previziuni CUTREMURĂTOARE despre RĂZBOI. Ce e mai rău abia acum începe 25 februarie 2022 Baba Vanga arăta că, în anul acesta, ar putea să izbucnească un război, iar un lider al lumii ar putea fi înlăturat de la putere. Clavăzătoarea a prezis că Rusia va fi principala câștigătoare la a celui de-Al Treilea Război mondial. Baba Vanga a fost poreclită „Nostradamus din Balcani” și… Read More