Corina Crețu a reacționat, după ce Marcel Ciolacu i-a rostit numele referindu-se la fosta partenera a lui Buzata, Gabriela Crețu , 23 septembrie 2023 La finalul ședinței fulger de sâmbătă dimineață, în urma căreia s-a votat în unanimitate excluderea președintelui CJ Vaslui din partid, Marcel Ciolacu a mai precizat că fosta soție a lui Buzatu, „CORINA CREȚU” a fost suspendată din PSD. Liderul social-democrat a folosit eronat prenumele Corina, în loc de GABRIELA, cum o cheamă pe senatoarea de Vaslui. La scurt timp, eurodeputata Corina Crețu a transmis un comunicat cerând ca eroarea să fie remediată, subliniind că nu are absolut nici cea mai mică legătură cu situația familiei Buzatu: „Soția d-lui Dumitru Buzatu se numește Gabriela Crețu, nu Corina Crețu, așa cum s-a spus în declarația din fața sediului PSD, preluată apoi de presă.Doresc să vă asigur în continuare de angajamentul meu de a susține interesele romanilor în Parlamentul European, așa cum am procedat constant în ultimii ani, atât ca membru al Parlamentului European, cât și în calitate de Comisar European. În numele adevărului, sper că se vor face precizările necesare, atât de către cei care au lansat numele meu într-un caz cu care nu am nici cea mai mică legătura, cât și de către cei care au preluat aceasta știre,” a afirmat Crețu. Comunicate noi Stiri
GER în toată România până la finalul săptămânii – Prognoza meteo actualizată de ANM 10 ianuarie 2024 „Rămâne în vigoare informarea meteorologică până mâine pentru că și azi, și la noapte, vremea va fi geroasă, cu valori minime de -16, -15 și maxime negative -10 în nord, -6 în Capitală, chiar dacă joi avem o ușoară creștere, vineri și sâmbătă rece, nopțile și diminețile de la final… Read More
Decizie mult așteptată în dosarul 10 august. ”Este o mare victorie” VIDEO 10 octombrie 2024 Curtea Militară de Apel Bucureşti a confirmat, joi, începerea judecăţii pe fond în Dosarul 10 august, au transmis reprezentanţii Comunităţii Declic, care apreciază că decizia magistraţilor deschide calea pentru a ”fi judecaţi, în sfârşit, jandarmii acuzaţi că au ordonat lovirea şi gazarea a mii de protestatari paşnici”. Read More
George Simion e primul și în cel mai recent sondaj pentru prezidențiale. Cine se bate pentru locul doi, care asigură intrarea în marea finală alături de liderul AUR 24 martie 2025 Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, George Simion ar întruni 30% din opțiuni, Crin Antonescu ar obține 23% din voturi, urmat de Nicușor Dan, cu 21%, arată un sondaj realizat de Grupul de Studii Socio Comportamentale Avangarde. Read More