Skip to content
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

  • Acasa
  • Cookies
  • Servicii
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

Costurile pe vehicul pentru trecerea la Euro 7, de până la 10 ori mai mari decât estimările Comisiei Europene

, 17 iunie 2023

Constructorii de automobile au dezvăluit rezultatele unui nou studiu referitor la costurile pe care le va impune introducerea normelor de poluare Euro 7 pentru fiecare automobil în parte. Studiul arată că toate cheltuielile necesare adaptării motoarelor la noile reglementări vor fi de 4 până la 10 ori mai mari decât calculele făcute de reprezentanții Comisiei Europene.

Studiul a fost realizat de Frontier Economics pentru ACEA și arată că media pe vehicul va fi de aproximativ 2.000 de euro, în cazul autoturismelor și LCV-urilor, și de aproape 12.000 de euro pentru camioane și autobuze. Sumele confirmă estimările anterioare ale ACEA, asociația industriei auto, și sunt cu mult mi mari decât intervalul calculat de Comisia Europeană, respectiv 180 – 450 de euro pentru autoturisme și LCV-uri și 2.800 de euro pentru camioane și autobuze.

Comisia Europeană a publicat anul trecut, cu o întârziere de mai multe luni, propunerea de regulament pentru normele Euro 7, cu dată estimată de intrare în vigoare 1 iulie 2025. Industria auto a cerut în repetate rânduri eliminarea acestor norme, având în vedere că există deja programul de trecere la propulsia electrică în 2035, sau măcar amânarea introducerii acestor norme, astfel încât constructorii să aibă minim 3 ani la dispoziție pentru dezvoltarea de noi motoare.

Reprezentanții industriei auto susțin că redirijarea unor sume foarte mari către adaptarea motoarelor la Euro 7 va afecta semnificativ trecerea la propulsia electrică, în timp ce reducerea de noxe (NO) va fi una nesemnificativă.

Costurile calculate de Frontier Economics au în vedere exclusiv cheltuielile direcție de producție, pentru echipamente și investițiile aferente, iar ACEA sugerează că ele nu reprezintă decât o parte din costurile finale ale automobilelor, așa cum se vor reflecta la cumpărătorul final. Concluzia este că automobilele, atât autoturismele cât și vehiculele comerciale, se vor scumpi cu valori mult mi mari, odată cu introducerea Euro 7.

ACEA spune că Uniunea Europeană are deja, prin normele Euro 6, în vigoare, cele mai cuprinzătoare și dure standarde pentru emisiile poluante din lume. „Emisiile pe țeava de eșapament sunt deja la un nivel abia măsurabil mulțumită tehnologiilor de înalt nivel din vehicule”, spune ACEA. „Industria auto europeană se angajează să reducă și mai mult emisiile în beneficiul climei și mediului și sănătății. Totuși, propunerea Euro 7 nu este drumul corect pentru a face asta, atâta timp cât avem un impact extrem de redus asupra mediului la un cost extrem de înalt”, a declarat Sigrid de Vries, director general al Asociației Constructorilor Europeni de Automobile.

Constructorii auto mai susțin că vor fi obținute beneficii și mai mari pentru mediu și sănătate prin tranziția la electrificare și în același timp prin înlocuirea mașinilor vechi de pe șoselele UE cu modele eficiente cu motoare Euro 6. Calculele tehnice ale ACEA mai arată că peste costurile directe create de trecerea la motoare Euro 7, noile motoare vor avea un consum mai mare, care s-ar traduce, pe parcursul vieții unui vehicul, printr-o creștere de 3,5% a costurilor cu carburantul, respectiv 650 euro pentru un autoturism și nu mai puțin de 20.000 de euro pentru un camion.

Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport

Navigare în articole

Previous post
Next post

Related Posts

Carles Puigdemont anunță că va candida pentru a conduce din nou Catalonia

22 martie 2024

Carles Puigdemont, care a condus secesiunea eşuată a Cataloniei din 2017 şi trăiește în exil, a anunțat joi va candida din nou la alegerile regionale din 12 mai pentru a șefia Cataloniei, deși riscă să fie arestat dacă se întoarce în Spania, relatează Reuters.

Read More

Dan Cărbunaru, despre OMV și taxa de solidaritate: „Legislația va fi respectată”

8 februarie 2023

„Nu voi comenta declaraţii publice ale unor companii private, dar ce pot să vă asigur este că legislaţia din România va fi respectată, indiferent despre ce entitate discutăm. Există la acest moment un control pe care ANAF o derulează la această companie şi aşteptăm rezultatul acestei verificări. De asemenea, în…

Read More

Acer lansează două noi routere wireless pentru gameri și profesioniști

6 iunie 2024

Acer a anunțat extinderea portofoliului său de routere wireless cu două noi modele: Acer Wave 7 și Predator Connect W6x. Acestea sunt destinate gamerilor, familiilor și profesioniștilor care lucrează de la distanță, oferind specificații și performanțe de ultimă generație.

Read More
Echipamente Sportive Artimex
Echipamente Sportive Artimex

Categorii știri

  • Administratie publica (1.887)
  • Afaceri / Comert (2.147)
  • Arhitectura / Design (173)
  • Arta / Divertisment (813)
  • Auto / Moto (1.861)
  • Banci / Asigurari (14.085)
  • Comunicate noi (171.667)
  • Comunicate top (34)
  • Educatie / Cultura (713)
  • Finante / Contabilitate (6.299)
  • Horoscop 2023 (1.209)
  • Industrie / Tehnologie (391)
  • Institutii publice (3.904)
  • Internet (314)
  • IT / Comunicatii (245)
  • Logistica / Transport (1.812)
  • Magazine online (111)
  • Media / Publicitate (343)
  • Monden / Lifestyle (3.499)
  • Politica (7.054)
  • Resurse umane (218)
  • Sanatate (576)
  • Sport (530)
  • Stiinta / Cercetare (770)
  • Stiri (169.763)
  • Turism (88)

Site-uri utile

  • Aparat dentar
  • Coloring pages
  • Digital wallet
  • Horoscop zilnic
  • Implant dentar Bucuresti
  • Retete de slabire
  • Taxi Heathrow

Știri zilnice online

Fiți la curent cu ultimele știri zilnice pe scurt. Urmăriți Comunicate.info pe Google News!

Știri din surse sigure

Alege o sursă de informare corectă și sigură. Comunicate.info, organizație neguvernamentală independentă, neafiliată politic și apolitică.

Comunicatele de presă, sursele de știri, informațiile economice și social-politice sunt preluate zilnic din presa scrisă din România și sunt publicate ca știri de ultimă oră, știri zilnice, știri pe scurt, cu caracter și în scop informativ pentru toți cititorii noștrii.
©2025 ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ | WordPress Theme by SuperbThemes