Crin Antonescu a dat cărțile pe față. Cum a ajuns Kovesi șefa DNA, împinsă de Ponta și Băsescu? De ce crede că Ponta a trădat? , 20 decembrie 2023 Episodul relatat de Crin Antonescu s-a petrecut în primăvara lui 2013. „Au venit seara la mine, la Senat, că eram președintele Senatului, au venit Traian Băsescu și Victor Ponta, parcă și Liviu Dragnea, dar nu sunt sigur, să discutăm această chestiune, să o deblocăm (numirea Laurei Codruța Kovesi la șefia DNA – N.A.).Mie numi s-a părut, sincer, că Băsescu își rupea hainele de pe el pentru numirea doamnei Kovesi, dar spunea că ar fi bine. Eu nu aveam ceva personal cu ea, dar am spus că totuși, mai sunt magistrați în țara asta, mai sunt procurori. Mona Pivniceru era ministrul Justiției, eu le-am spus că cel mai simplu ar fi ca ministrul Justiției să facă nominalizarea, era un magistrat independent, care cunoștea bine corpul magistraților,” a povestit Antonescu. ANTONESCU: PONTA A FOST CEL CARE A SPUS CĂ E NEVOIE DE UN COMPROMIS PENTRU NUMIREA LUI KOVESI LA DNA Fostul lider a mai precizat că propunerea sa nu a fost luată în seamă, iar Ponta și Băsescu au insistat pe ideea unui acord politic. „Ei au zis că este vorba de o decizia politică. Le-am răspuns că dacă este decizie politică, iar noi, în trecut, am pus în discuție funcționarea Parchetului General pe vremea lui Traian Băsescu, cu doamna Kovesi în frunte, nu am cum să vin acum să facă această propunere sau să fiu de acord cu ea (numirea lui Kovesi la șefia DNA – N.R.)Anca Alexandrescu: Victor Ponta v-a explicat de ce s-a schimbat?Argumentul lui a fost că trebuie să semneze și Traian Băsescu, ceea ce este adevărat și că trebuie ajuns la un compromisEu nu am fost de acord si așa a dispărut din schema Mona Pivniceru, ca ministru al Justiției, pentru că Ponta a trebuit să-și asume personal interimatul la Justiție ca să facă aceste propuneri, le-a făcut și au trăit fericiți, el și Băsescu, nu până la adânci bătrâneți.În cel moment mi-era clar că lucrurile nu mai mergeau, nici cu pactul de coabitare și îmi era clar că asupra lui Ponta acționatu sfătuitori din afara PSD,” a declarat Antonescu. A. Alexandrescu: A TRĂDAT Victor Ponta? „Răspunsul scurt este DA! Singur, putem nuanța, dar în raport cu angajamentele față de electorat, pe care le făcusem împreună, dar și față de majoritatea PSD-ului, care nu a fost implicată în toate astea, răspunsul este DA!” a precizat fostul lider al PNL Comunicate noi Stiri
Operațiunea ascunsă a petrolierelor lui Putin. Cum devin ”invizibile” pentru a nu fi observate VIDEO 3 iunie 2022 Sancțiunile occidentale împotriva Rusiei au început să lovească din plin economia acestei țări, iar pe 2 iunie 2022 Statele Unite au adăugat încă 71 de entități pe lista neagră, care sprijină războiul, ajungând la 322. Dar petrolierele lui Putin au început o operațiune ascunsă pe oceanele și mările lumii, pentru… Read More
Primarul orașului New York, din partidul Kamalei Harris, este inculpat pentru corupție, cu 40 de zile înaintea alegerilor din SUA 27 septembrie 2024 Primarul orașului New York, Eric Adams, membru al Partidului Democrat, a fost inculpat privind finanţarea ilegală a campaniei electorale şi corupţie, într-o anchetă cu legătură cu Turcia, care-l fragilizează mai mult ca niciodată la conducerea celui mai mare oraş din Statele Unite, relatează AFP. Read More
Cu ce sumă s-a vândut combinatul siderurgic de la Oțelu Roșu. Cumpărătorul este un cunoscut om de afaceri român 20 decembrie 2024 Firma Eco Wind Power, controlată de familia antreprenorului Dorinel Umbrărescu, cel mai important constructor de drumuri din România, a achiziționat activele combinatului siderurgic Oțelu Roșu, situat în județul Caraș-Severin, în urma unei licitații în care a fost singurul ofertant. Read More