Cristian Socol: „E prima dată în peste 30 de ani când prețurile la alimentele de bază scad chiar și cu 29%” , 16 februarie 2024 Cât despre plafonarea facturilor la energie, aceasta a ajutat deoarece a oprit creșterea speculativă a prețurilor. În absența acestei măsuri, am fi plătit facturi și de două-trei ori mai mari. În opinia sa, plafonarea trebuie să continue cel puțin până în martie 2025. Cristian Socol, despre plafonarea prețurilor la alimente și a facturilor la energie „Retailerii aruncă vina pe fermieri, pe producători, producătorii pe retaileri și ambele capete pe distribuție și ce mai e pe lanț. E pentru prima dată în 30 și ceva de ani când prețurile la alimentele de bază scad cu procente începând de la 8%, dar până la 28-29%. Noi, dacă rămâneam cu prețurile la energie și gaze în halul în care crescuseră speculativ, practic începând de la garsonieră până la casă plăteam între de două ori și trei ori mai mult facturile. În orice țară, că eram Germania, Marea Britanie, Statele Unite, în orice țară guvernul intervenea că nu avea ce să facă. Eu aș merge cu plafonarea cel puțin până în martie 2025”, a declarat economistul Cristian Socol în cadrul podcastului „Spin. Înainte de știri”, susținut de PSD. Cristian Socol este conferenţiar universitar la ASE Bucureşti, consilier personal al premierului pe probleme macroeconomice. Comunicate noi Stiri
Gruparea islamistă Hezbollah răspunde cu rachete, care nu au cauzat pagube, după ce armata israeliană a ucis trei paramedici 8 septembrie 2024 Mișcarea libaneză islamistă Hezbollah a declarat că a lansat mai multe rachete înspre un oraș din nordul Israelului în dimineața zilei de duminică, 8 septembrie, ca răspuns la un atac israelian care a ucis trei membri ai echipelor de salvare din sudul țării. Rachetele nu au provocat pierderi de vieți… Read More
Fost comandant suprem al NATO: Europa se pregăteşte pentru sfârşitul Alianței. Prevăd că europenii ar face trei lucruri 6 martie 2025 Suntem într-adevăr în ultimele zile ale NATO? Sau, dacă va supravieţui alianţa, cum ar arăta NATO fără SUA? Sunt întrebări pe care şi le pune – într-un articol de opinie publicat de Bloomberg – James Stavridis, amiral în retragere al Marinei SUA. Read More
Portretul Vanessei Youness: Femeia-șaman care l-a păcălit pe șeful DIPI să se drogheze și pe un afacerist să-i dea bani „pe ochi frumoși” 24 noiembrie 2021 Vanessa Youness – femeia care i-a convins pe artizanii afacerii Microsoft că are influență asupra lui Emil Boc, deși erau doar vecini pe scara blocului – cere judecătorilor de la Curtea de Apel București să îi reaudieze pe denunțătorii ei, Dinu Pescariu, Claudiu Florică și Gheorghe Verioti. Read More