Cum a dat OMV la fier vechi combinatul Doljchim, în loc să îl vândă lui Ioan Niculae , 15 decembrie 2022 Ioan Niculae, patronul unui grup de companii din agricultură, susține că OMV a preferat să desființeze combinatul chimic Doljchim, decât să îl dea unui investitor român. El ar fi negociat îndelung cu austriecii cumpărarea combinatului, se ajunse la un acord, dar pe ultima sută de metri OMV s-a răzgândit și a preferat să-l vândă la fier vechi, deși omul de afaceri spune că oferise triplu pentru preluare. „Au negociat cu mine un an de zile vânzarea Doljchim Craiova. Am bătut palma, la insistențele lor, pe suma pe care au vrut ei să o obțină. Asta era joi. Miercurea viitoarea trebuia să ne întâlnim, cu toți avocații, să semnăm contractele, și marți, cu o zi înainte, m-a anunțat fostul lor director general de atunci, că ar fi bine să ne vedem câteva minute. (…) A spus că îi e rușine, că e o treabă total neprofesionistă, dar a primit dispoziție de la Viena să nu îmi mai vândă mie fabrica, și să o dea la fier vechi. (…) În negocierile pe care le-am avut, au fost foarte duri în legătură cu preluarea tuturor obligațiilor de mediu și de personal, cu care noi am fost de acord, în scris. (…) La o săptămână după ce au încheiat brusc tratativele cu noi, l-au vândut pe nimic unei firme din Călărași, la fier vechi, cu obligația ca în șase luni de zile să dispară. (…) Mai mult, au dat scris instrucțiuni directorului general pe Doljchim de atunci, ca niciun obiect, niciun utilaj mecanic, nicio piesă de schimb, să nu fie vândută ca atare, ci să fie tăiată. Au tăiat cu flexul inclusiv rotorii de la toate compresoarele din fabrică. Atât de mult ne iubesc investitorii din Austria încât nici măcar ca fier vechi nu ne-au lăsat să cumpărăm ceva de la ei. (…) Problema lor nu au fost banii, pentru că făcuseră oricum mulți bani cu el. Când eu vindeam ureea cu 240-250 de dolari, ei o decontau pe Linz cu 150-140. Deci au fost sute de milioane scoase prin Doljchim, nu i-a întrebat nimeni niciodată nimic.”a spus Ioan Niculae, investitorul român care a vrut să cumpere combinatul chimic Doljchim. Comunicate noi Stiri
Cazul fetiței decedate în județul Timiș. Când a fost autorizată asistenta maternală și de câți copii se ocupa în prezent – Precizări importante 8 decembrie 2023 ”Deocamdată, DGASPC Timiş nu a primit raportul medico-legal din partea IML Timişoara. Cazul a fost preluat de poliţie. Reprezentanţii Direcţiei au comunicat ANPDCA că asistenta maternală profesionistă este atestată la DGASPC Timiş din 2006. În toată această perioadă, asistenta maternală a avut în plasament 6 copii, dintre care unul a… Read More
Cătălin Drulă: „În luna martie, Sorin Grindeanu a sabotat siguranţa feroviară cu bună ştiinţă” 26 martie 2023 „În luna martie, Sorin Grindeanu a sabotat siguranţa feroviară cu bună ştiinţă. Două ordine de ministru au amânat cu şase luni termenele de reparaţii planificate şi revizii tehnice generale la vagoanele CFR Călători. Practic, Grindeanu a certificat prin semnătură că trenurile cu pasageri pot circula şi fără reparaţii şi revizii…. Read More
România NU este afectată de explozia conductei de gaze din Siberia, ce alimentează Europa prin Ucraina 20 decembrie 2022 Potrivit datelor Transgaz, România nu e afectată de explozia de la conducta de gaz care traversează graniţa dintre Rusia şi Ucraina, la Sudzha. O explozia a avut loc marți la gazoductul de export gaze Urengoi-Pomary-Uzhhorod, care pornește din nord-vestul Siberiei, în Rusia, şi trece prin Ucraina. Trei persoane au murit… Read More