Cum au cheltuit partidele din România subvenția în prima jumătate a anului. Plățile către presă și propagandă cresc de la an la an , 9 august 2023 Principalele partide politice din România au sporit cheltuielile în prima jumătate a lui 2023 comparat cu ultimii doi ani. Astfel, în primele șase luni ale acestui an, formațiunile au primit 125 de milioane de lei și au cheltuit 118 milioane. Cea mai mare parte a banilor a mers către „presă și propagandă”. Comunicate noi Stiri
Marius Budăi, despre legea privind reglementarea pensiilor speciale: Există şi urmează să fie depusă în Parlament 6 decembrie 2022 „Începând de ieri (luni – n.r.) am început început dezbaterile într-o comisie tripartită, ca să îi spunem aşa. Am avut în prima parte a zilei vizita specialiştilor Băncii Mondiale, avem după-amiază şi spre seară discuţii cu specialiştii de la Comisia Europeană. Continuăm aceste discuţii pe toată perioada acestei săptămâni. Urmează… Read More
Val de demisii din poliție. Care este motivul pentru care tinerii renunță la cariera în uniformă 18 februarie 2023 Sindicaliștii spun că tinerii agenți descoperă abia la angajare că realitatea este una cruntă. Imediat după ce intră în sistem, primesc un salariu sub nivelul unui angajat din supermarket. Instituția nu pare însă să facă nimic ca să-i oprească. Poliția Română are un deficit de personal de 25%, potrivit datelor… Read More
Fenomenul periculos din satele României. Medic: „E rușinos ca statul să nu intervină. Trebuie să facem educație” 31 mai 2024 România se confruntă cu tot mai multe cazuri în care oamenii folosesc pentru uz propriu soluțiile destinate deparazitării animalelor. Ulterior, ajung la terapie intensivă, cu forme grave de intoxicație. În unele situații, medicii nu mai pot face nimic, decât să constate decesul. Ultima tragedie provocată de folosirea unei soluții cu… Read More