Cum explică Vasile Dîncu comunicarea limitată cu publicul din România privind conflictul din Ucraina. Care este explicația , 22 ianuarie 2022 Este un motiv de îngrijorare, dar credem că la nivelul opiniei publice nu este necesar să comunicăm mai mult decât s-a comunicat. Pentru că nu suntem în cazul iminenţei unui conflict în care populaţia să fie implicată. Din perspectiva transparenţei este bine să poţi comunica cu populaţia tot timpul. Şi noi vrem să accelerăm acest proces”, a declarat ministrul la un post de televiziune. Întrebat de ce preşedintele Klaus Iohannis nu a vorbit despre situaţia de la graniţa României, ministrul Apărării Naţionale a explicat că, atât şeful statului, cât şi premierul au susţinut conferinţe de presă pe acest subiect. ”Preşedintele României a vorbit despre această situaţie şi a comunicat şi cu presa, atunci când a fost la întâlniri la Bruxelles, premierul României a fost împreună cu dânsul la sediul NATO şi a avut o conferinţă de presă comună cu secretarul general NATO. Preşedintele vorbeşte mai puţin decât ceilalţi din sistem, asta este ordinea piramidală într-un sistem de apărare. În acest moment, al unor negocieri care s-au dus într-un timp accelerat la Geneva, la Bruxelles şi în alte locuri, se comunică în general mai puţin cu populaţia. Comunici atunci când ai ajuns la un rezultat sau atunci când există un pericol pentru România. Nu era cazul în acest moment. Pregătirile noastre sunt pregătiri tactice şi strategice care îşi urmează cursul şi în momentele respective nu cred că merita să comunicăm cu tot sistemul de apărare, să comunicăm des”, a declarat Dîncu. În plus, ministrul a afirmat că există ”o anumită inhibiţie” a armatei de a vorbi cu presa despre pregătirile pe care le face. ”Există o anumită inhibiţie de a vorbi, din partea Armatei cu presa, pentru pregătiri, din două motive. Un motiv este că sigur aceste strategii au regim de secret de stat şi nu poţi să faci o pregătire strategică la televizor, decât atunci când vorbeşti de componenta strategică a ceea ce înseamnă pregătirea populaţiei pentru un posibil conflict. Este singurul lucru despre care poţi vorbi. În al doilea rând, orice încercare de a populariza foarte mult, de a dezbate această situaţie poate da semnalul unei escaladări din partea noastră a situaţiei”, a mai declarat Vasile Dîncu. Comunicate noi Stiri
Rusia a expus la Moscova arme occidentale capturate în Ucraina 16 august 2023 Armata rusă a expus în apropiere de Moscova echipamente militare occidentale pe care trupele sale le-au capturat pe frontul din Ucraina, pentru a-şi lăuda propriile armamente şi a decredibiliza contraofensiva ucraineană aflată în desfăşurare, scrie miercuri agenţia France Presse, al cărei corespondent în capitala rusă a vizitat expoziţia organizată în… Read More
Nivel ridicat de activitate nucleară în Coreea de Nord – Ce s-a descoperit prin imaginile din satelit 2 aprilie 2023 Imagini prin satelit realizate între 3 şi 17 martie sugerează că operaţiunile de construcţie a unui reactor cu apă uşoară la situl din Yongbyon sunt „pe cale să se încheie”, potrivit organizaţiei 38 North, cu sediul în SUA. Potrivit aceloraşi imagini, a început edificarea unei clădiri, în timp ce au… Read More
Ministrul român de Externe spune că e necesară urgentarea înființării Grupului de Luptă NATO din România 4 martie 2022 Aurescu participă la reuniunea extraordinară de la Bruxelles a miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre NATO, la care iau parte şi Finlanda, Suedia şi UE. „Din punctul de vedere al României, cel mai important punct de pe agendă este răspunsul pe care NATO trebuie să îl aibă faţă de agresiunea… Read More