Cum putem deveni prosumatori chiar dacă locuim la bloc / România are peste 4.200 de hectare de acoperișuri disponibile pentru panouri fotovoltaice Webpress, 12 februarie 2025 Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (APCE) a prezentat o propunere legislativă Ministerului Energiei prin care și locatarii de la bloc pot deveni prosumatori și își pot reduce facturile dacă instalează panouri fotovoltaice… Comunicate noi Stiri
Cinci morţi şi 19 răniţi în regiunea Odesa din cauza vremii – Anunțul lui Volodimir Zelenski 28 noiembrie 2023 „În fiecare comunitate, este important să se facă tot posibilul pentru a preveni ca oamenii să-şi piardă viaţa din cauza vremii. Din păcate, deocamdată, există câteva decese. Cel mai mare număr este în regiunea Odesa – cinci persoane. Condoleanţele mele se îndreaptă către familiile şi prietenii lor. Cel puţin 19… Read More
Noi finanțări de 500 milioane EUR pentru startup-uri europene, printr-un fond de investiții lansat de Creadum 3 iunie 2024 Startup-urile europene de tehnologie, aflate în stadiu timpuriu de dezvoltare, vor putea obține noi finanțări de capital de risc dintr-un fond de investiții de 500 de milioane de euro, lansat oficial, luni, de firma suedeză de venture capital Creandum, care a mai investit în companii ca Spotify, Bolt, Klarna. Read More
Putin a promulgat legea confiscării bunurilor criticilor armatei ruse. „Permite pedepsirea trădătorilor care acţionează împotriva ţării” 14 februarie 2024 Vladimir Putin, preşedintele Rusiei a promulgat miercuri, 14 februarie, o lege privind confiscarea bunurilor persoanelor găsite vinovate de difuzare de ”informaţii false” despre armata rusă, o nouă ilustrare a represiunii care vizează criticii Kremlinului, la doi ani de la începutul Războiului din Ucraina, relatează AFP. Read More