Cuplul Kit Harington-Rose Leslie, sau „Jon Snow” și „Ygritte” din Game of Thrones, anunță nașterea celui de-al doilea copil Webpress, 4 iulie 20234 iulie 2023 Actorul englez Kit Harington, în vârstă de 36 de ani, și actrița scoțiană Rose Leslie, în vârstă de 35 de ani, s-au întâlnit pe platoul de filmare al serialului Game of Thrones care s-a încheiat în 2019 după opt sezoane captivante. Kit Harington a devenit cunoscut pentru rolul său din „Game of Thrones” în interpretarea carismaticului Jon Snow, în timp ce Rose Leslie a adus viață personajului sălbatic Ygritte, cunoscută pentru faimoasa sa replică „Nu știi nimic, Jon Snow”. Cuplul s-a căsătorit în 2018 la Castelul Wardhill din Aberdeenshire, Scoția, care este proprietatea familiei actriței, și au anunțat nașterea primului lor copil în februarie 2021. Actorul a mărturisit anterior că a fost „îngrozit” la perspectiva de a deveni tată pentru a doua oară, după experiența intensă prin care a trecut la nașterea primului lor copil. În timpul unei apariţii, în februarie, la emisiunea „The Tonight Show Starring Jimmy Fallon” din SUA, Harington a afirmat că fiul său de 2 ani „este pe cale să aibă parte de şocul vieţii lui, adică să aibă un frate sau o soră”. „Sunt îngrozit”, a mai spus actorul.”La primul copil parcă mergi pe nori şi dansezi prin câmpuri de margarete timp de nouă luni”, a povestit vedeta. „De data aceasta însă, confruntarea cu realitatea vine mult mai repede, ajungi rapid să fii practic”, a adăugat el. Arta / Divertisment Comunicate noi Monden / Lifestyle Stiri
Moscova îl acuză pe preşedintele CIO că participă la o „conspiraţie” pentru a-i exclude pe sportivii ruși de la Jocurile Olimpice 3 aprilie 2024 Rusia l-a acuzat marţi pe preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, că participă la o „conspiraţie” împreună cu Ucraina pentru a-i exclude pe cei mai valoroşi sportivi ai săi de la Jocurile Olimpice care vor avea loc în acest an la Paris. Read More
Viktor Orban este ferm covins că Ucraina nu va fi primită nici în NATO și nici în Uniunea Europeană 22 februarie 2025 Ungaria va fi cea care va decide dacă Ucraina este capabilă să îşi împlinească visul de a adera la Uniunea Europeană în viitor, a declarat sâmbătă premierul ungar Viktor Orban, potrivit AP. În cadrul discursului anual privind starea naţiunii, susţinut la Budapesta în faţa unui cerc restrâns de membri de… Read More
VIDEO Zelenski spune că una dintre rachetele care a lovit Krivoi Rog avea 50 de componente fabricate în alte ţări: „Este mai ieftin să tăiem odată pentru totdeauna aprovizionarea” 14 iunie 2023 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marţi seară sancţiuni internaţionale extinse pentru a împiedica Rusia să fabrice rachete, arătând că una dintre rachetele care au lovit oraşul său natal Krivoi Rog avea 50 de componente, în special microelectronice, fabricate în alte ţări. El a spus că reprezentanţii Ucrainei au discutat… Read More