Dan Vîlceanu, despre RĂZBOIUL din PNL: „Trebuie să avem documente statutare” – Puciștii din PNL se folosesc de numele lui Iohannis pentru a-l da jos pe Cîțu , 1 aprilie 2022 „Trebuie să avem documente statutare, vorbim de lege aici. Nu avem nicio solicitare de convocare a biroului executiv. Eu sunt secretar general și trebuie să aplic statutul. N-am văzut nimic, am văzut doar știri pe surse, nu am văzut declarații asumate de cineva. Până atunci ce vreți să vă spun? Și eu pot cer demiterea oricărui alt coleg. Asta nu înseamnă că acel coleg trebuie să-și dea demisia. Știți care este relația dintre noi. Eu nu am participat niciodată la astfel de lucruri indiferent de președinte. Vom vedea ce se întâmpă, cum v-am spus eu nu am văzut niciun fel de documente. Asta i s-a cerut, să facă în pas în spate, în caz contrar urmând demarată o procedură pe care nu am văzut-o, nu există niciun document. Nemulțumiri: Că nu a încept programul Anghel Saligny, de care nu trebuie să se ocupe președintele PNL. Este responsabil de program Anghel Saligny ministrul Dezvoltării și premierul, nu partidul”, a spus Dan Vîlceanu. Puciștii din PNL se folosesc de numele lui Klaus Iohannis pentru a-l da jos pe Florin Cîțu. „În această încercare de a strânge semnături s-a folosit numele președintelui României ca fiind de acord cu această procedură. Cred că trebuie lăsat președintele României în afara ușilor de partid”, a mai spus Vîlceanu. Este ziua Z pentru Florin Cîțu, chiar de 1 aprilie când împlinește 50 de ani. Astăzi va fi convocată conducerea PNL. Calendarul pentru debarcarea lui Florin Cîțu a fost stabilit la Guvern, în cadrul întâlnirii pe care premierul Nicolae Ciucă a avut-o cu prim-vicepreședinții partidului. Pentru a fi statutară, la ședință trebuie să participe o treime din numărul total de membri. Consiliul Național va fi convocat duminică, eveniment la care vor participa 600 de delegați. Comunicate noi Stiri
Circa 1.000 de migranţi au fost salvaţi de gărzile de coastă italiene 11 martie 2023 Peste 1.000 de migranţi au fost salvaţi astăzi de gărzile de coastă italiene în timp ce se aflau la bordul unor ambarcaţiuni supraaglomerate în apele Mediteranei centrale, după mai puţin de două săptămâni de la un naufragiu soldat cu multe victime în apropierea coastelor Italiei. Read More
Olandezul omorât de avalanșă în Munții Țarcu a fost dus în vârf, cu elicopterul, de Romeo Dunca: „N-a acționat airbag-ul” 30 ianuarie 2024 Un olandez venit în România pentru heliski, sport care presupune urcarea pe munte cu elicopterul și coborârea prin zone neamenajate, a murit luni 30 ianuarie 2023, surprins de o avalanșă. Olandezul a fost dus pe munte, cu elicopterul, de președintele CJ Timiș, Romeo Dunca. Read More
Jocurile pentru cele mai importante funcții în PSD. Marcel Ciolacu urmează să-și asume candidatura la prezidențiale, la Congresul partidului SURSE 31 iulie 2024 PSD se pregătește pentru Congresul de pe 24 august, în care va fi aleasă o nouă conducere și va fi desemnat şi candidatul la alegerile prezidenţiale. Potrivit surselor Antena3 CNN, Marcel Ciolacu își va asuma candidatura la alegerile prezidențiale din partea PSD. Read More