Decizie DE ULTIM MOMENT a CCR privind legea în baza căreia CNSAS a decis că Mugur Isărescu a colaborat cu Securitatea: Ce se întâmplă cu guvernatorul BNR

Guvernatorul BNR are pe rolul Curţii de Apel Bucureşti (CAB) un proces în care CNSAS solicită judecătorilor să constate calitatea de colaborator al Securităţii în cazul lui Isărescu, relatează Agerpres.În timpul procesului, avocatul lui Mugur Isărescu, Valeriu Stoica, fostul ministrul liberal al Justiţiei, a solicitat şi a obţinut din partea judecătorilor sesizarea CCR cu o excepţie privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale în baza cărora CNSAS l-a declarat pe guvernatorul BNR colaborator al fostei Securităţi.Drept urmare, CCR a decis, astăzi, că Legea nr.161/2019 pentru modificarea şi completarea OUG 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii este neconstituţională în ansamblul său.”Cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea nr.161/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii este neconstituţională în ansamblul său. Prin aceeaşi decizie, cu unanimitate de voturi, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art.2 lit.b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate”, se arată în hotărârea CCR.Într-un comunicat de presă, CCR susţine că Legea nr.161/2019, act normativ modificator al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2008, nu a înfiinţat o autoritate administrativă autonomă şi nici nu a reglementat atribuţiile unei atare autorităţi, ci a reglementat aspecte care ţin de organizarea şi funcţionarea CNSAS.”Aşadar, exigenţa constituţională privind reglementarea prin lege organică vizează doar statutul CNSAS de autoritate administrativă autonomă, astfel încât adoptarea Legii nr.161/2019, în mod eronat, ca lege organică încalcă prevederile constituţionale privind bicameralismul funcţional al celor două Camere ale Parlamentului, precum şi pe cele ale art.117 alin.(3) privind înfiinţarea autorităţilor administrative autonome. Având în vedere jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, precum şi faptul că art.12 ind.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.24/2008 a fost introdus în corpul actului normativ prin Legea nr.161/2019, a cărei neconstituţionalitate în ansamblu a fost reţinută faţă de temeinicia motivelor de neconstituţionalitate extrinsecă, Curtea a constatat că nu mai este cazul să examineze criticile de neconstituţionalitate intrinsecă cu privire la art.12 ind.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.24/2008″, mai spune CCR.Reamintim că, în 2019, Parlamentul a adoptat, la iniţiativa senatorului Daniel Zamfir, o modificare a OUG 24/2008, prin adoptarea Legii nr.161/2019, modificare care dă posibilitatea CNSAS să reverifice dosarele pentru persoanele care anterior primiseră adeverinţă de necolaborare, dar pentru care instituţia primeşte informaţii noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *