Descoperire extraordinară la 5.100 de metri adâncime: 39 de creaturi nemaivăzute pe Pământ VIDEO Webpress, 29 iulie 202229 iulie 2022 Experții în explorări subacvatice spun că mai mult de 80% din oceanele lumii rămân neexplorate, aspect dovedit de descoperirile extraordinare recente realizate de oamenii de știință de la Muzeul de istorie naturală din Londra. Ei au găsit în premieră 39 de noi specii care trăiesc pe fundul Oceanului Pacific la 5.100 de metri adâncime, nemaivăzute până acum pe Pământ. Specimenele analizate au fost observate în timpul unei expediții marine, în care exploratorii au folosit un submarin robot în regiunea denumită Clarion-Clipperton din Oceanul Pacific, care se întinde pe o lungime de 5.000 de kilometri, între Hawaii și Mexic, potrivit Daily Mail. Submarinul de cercetare a fost trimis în cîmpiile abisale ale zonei Clarion-Clipperton din Oceanul Pacific central, una dintre cele mai puțin explorate regiuni ale lumii, pentru a colecta specimene de creaturi, ce trăiesc în adâncime. Cercetătorii de la Muzeul de istorie naturală din Londra, Marea Britanie, au descoperit 39 de specii noi de megafaună, precum și 9 cunoscute. Noul studiu a fost realizat pentru a demonstra nivelul de biodiversitate, care prezintă interes pentru mineritul de adâncime. ”Nu eram siguri că va exista vreo specie cunoscută prin zonă, deoarece sunt atât de multe specii care nu au fost observate până acum. Această cercetare este importantă nu numai datorită numărului de specii noi descoperite, ci și pentru că aceste exemplare de megafaună au fost studiate doar din imaginile de pe fundul oceanului. Fără specimene și datele ADN pe care le dețin, nu putem identifica în mod corespunzător animalele marine și nu putem înțelege câte specii diferite există”, a spus dr. Guadalupe Bribiesca Contreras, de la Muzeul de istorie naturală din Londra, autorul pricipal al studiului publicat pe 18 iulie 2022 în revista ZooKeys. Printre noile specii marine descoperite s-au numărat stele de mare, bureți de mare sub formă de lalele, arici înțepători și castraveți de mare tip ”veverița de gumă”. Potrivit Agenției de oceanografie NOAA din Statele Uite, peste 80% din oceane sunt încă neexplorate de oameni. Comunicate noi Monden / Lifestyle Stiinta / Cercetare Stiri
Pas important pentru construcţia autostrăzii Sibiu-Făgăraş, parte a A13. CNAIR a desemnat câștigătorul pentru proiectare și execuție 22 septembrie 2023 Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că a fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 1 al autostrăzii Sibiu-Făgăraş, parte a 13, Boiţa- Avrig-Mârşa, cu o lungime de circa 14 kilometri. Valoarea contractului este de 1,89 de miliarde de lei fără TVA. Read More
Canada va menține excluderea bolilor mintale din legea privind moartea asistată 30 ianuarie 2024 Guvernul canadian a declarat luni că persoanele care suferă exclusiv de boli mintale vor rămâne excluse de la aplicarea morții asistate, după ce o comisie parlamentară a declarat că sistemul de sănătate al țării nu este încă pregătit, potrivit Reuters. Read More
Ministerul Sănătăţii, precizări despre decesele provocate de nosocomiale – Cât de gravă e situația 19 octombrie 2022 Ministerul Sănătății a remis, miercuri, un comunicat în care anunță că rămâne pe deplin responsabil și implicat în controul unui important element al sănătății publice. „Dorim să aducem lămuriri referitoare la informațiile apărute în presă despre IAAM înregistrate la Cluj-Napoca și Târgu Mureș. 1. Târgu MureșMinisterul Sănătății a fost informat în… Read More