Diana Șoșoacă, ieșire oribilă împotriva lui Mihai Gâdea și a familiei sale. Blesteme și injurii adresate lui și a copilului său, pe Instagram , 20 decembrie 2024 Europarlamentarul Diana Șoșoacă, lidera partidului S.O.S., a avut vineri un derapaj la adresa jurnalistului Antena 3 CNN, Mihai Gâdea, pe care l-a „blestemat pentru 20 de generații”, dar și la adresa familiei acestuia, într-un mesaj… Comunicate noi Stiri
Prețurile RCA au crescut în primele nouă luni din 2023 / De ce asigurătorii sunt pe pierdere, deși veniturile sunt mult peste despăgubirile plătite 6 februarie 2024 Prețurile RCA au crescut în primele nouă luni ale anului trecut, prima medie anualizată fiind de 1.209 lei, în creștere cu 5% comparativ cu perioada similară a anului 2022, arată cele mai recente date ASF. În aceeași perioadă, dauna medie a crescut cu 12% până la 10.750 de lei. Cu… Read More
Cuplu arestat pentru proxenetism și trafic de persoane. Au obligat două femei fără adăpost să se prostitueze 13 septembrie 2024 O femeie din Bihor și soțul ei au fost arestați preventiv joi, 12 septembrie, pentru 30 zile. Cuplul este acuzat de trafic de persoane şi proxenetism. Cei doi ar fi obligat două femei fără adăpost să se prostitueze, folosind violență fizică și psihică. Read More
Alexandru Rafila, la mâna lui Ciolacu. Premierul și-a trimis Corpul de Control la Ministerul Sănătății 14 august 2024 Marcel Ciolacu a trimis Corpul de Control al premierului la Ministerul Sănătății în legătură cu verificările făcute la Spitalul Sf. Pantelimon. În funcție de rezultatele analizei acestuia va decide dacă ministrul Alexandru Rafila mai rămâne în guvern. Șeful corpului de control al Ministerului Sănătății Sorin Luca și-a dat deja demisia. Read More