Dmitri Medvedev, felicitare pentru performanța Argentinei, cu bătaie către aliatul strategic al SUA , 19 decembrie 2022 „Cel mai bine ar fi ca britanicii să lase în sfârşit libere Insulele Malvine şi să le restituie argentinienilor. Insulele Falkland nu sunt ale Marii Britanii, ci ale Argentinei. Şi felicit selecţionata Argentinei pentru victoria meritată la fotbal. La fel să reuşească şi în politica externă”, a scris pe Telegram fostul preşedinte rus, în prezent vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse. Pe data de 2 aprilie 1982 trupele argentiniene au ocupat Insulele Malvine (Falkland) din Atlanticul de Sud. Premierul britanic de la acea vreme, Margaret Thatcher, a ordonat o intervenţie militară pentru a le recupera. Războiul a durat 74 de zile şi s-a încheiat cu victoria trupelor britanice, arhipelagul rămânând sub controlul Londrei. În ciuda înfrângerii, Argentina continuă să revendice insulele. Dmitri Medvedev, fost preşedinte şi premier văzut odinioară în Occident ca un reformist, dar care de când Rusia a atacat Ucraina în februarie s-a remarcat prin declaraţii chiar mai agresive la adresa Occidentului decât cele ale lui Vladimir Putin, a criticat virulent în acelaşi mesaj o declaraţie făcută mai devreme în aceeaşi zi de premierul britanic Rishi Sunak. Acesta din urmă a spus că nu vor putea exista negocieri de pace în Ucraina atât timp cât Rusia ”nu se retrage din teritoriile cucerite”, o poziţie similară cu cea a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care condiţionează orice negociere cu Rusia de retragerea completă a trupelor acesteia de pe tot teritoriul Ucrainei. ”Toţi politicienii britanici sunt îngrozitor de ipocriţi. Acum, tânărul prim-ministru britanic cu un nume înainte puţin obişnuit la Londra a indicat: cât timp Rusia nu-şi retrage trupele din Ucraina nu este posibil dialogul (…) Anglo-saxonii pretind că ucrainenii trebuie să decidă singuri dacă discută cu noi sau nu”, a scris Medvedev în mesajul său, sugerând astfel că Ucraina refuză negocierile cu Rusia pentru că aşa îi cere Occidentul, în speranţa că în final armata ucraineană o va învinge pe cea rusă. Peste 98% dintre locuitorii insulelor Falkland au votat în 2013 în favoarea rămânerii în cadrul Marii Britanii în urma unui referendum destinat să trimită un mesaj Argentinei. Rata participării la vot a fost de circa 92% din totalul celor 1.672 de alegători din acest arhipelag situat în Pacificul de Sud. În favoarea menţinerii pentru Insulele Falkland (Malvine, în varianta Argentinei) a statutului de teritoriu de peste mări al Marii Britanii s-au pronunţat 98,8% dintre votanţi, potrivit rezultatelor oficiale, ceea ce ar însemna că doar trei voturi au fost exprimate împotriva menţinerii insulelor în cadrul Marii Britanii. Răsunătorul rezultat de „da”, care a fost publicat la ora 22:30 (03;30, ora României) în arhipelagul din Atlanticul de sud, nu a fost contestat, însă a avut reacţii dure din partea Argentinei. Ţara sud-americană l-a descalificat ca fiind o „tentativă britanică de manipulare” şi a prevenit că „nu va rezolva diferenţele asupra suveranităţii”. Pentru Buenos Aires, „insularii” constituie o „populaţie implantată” de către britanici şi nu pot revendica dreptul la autodeterminare. Comunicate noi Stiri
Familia care a vrut să cumpere una dintre casele oferite pentru 1 euro în Italia: „Eram candidații ideali pentru acest program” 10 decembrie 2024 Casele care se vând cu un euro în Italia fac parte dintr-un program lansat de municipalitățile din orașele mici pentru a combate depopularea și a revitaliza comunitățile locale. Aceste locuințe sunt adesea vechi și necesită renovări semnificative, iar cumpărătorii trebuie să respecte anumite condiții, cum ar fi finalizarea lucrărilor într-un… Read More
David Popovici: „Să nu uitați de școală, deoarece educația vă face puternici” 5 octombrie 2022 Campionul mondial la înot, David Popovici, considerat un model pentru tânăra generație din România și din întreaga lume, are un mesaj special pentru copii și adolescenți. „Urmați-vă visurile și munciți pentru ele. Nu uitați de școală. Educația vă face puternici. Fiți buni cu ceilalți, ajutați-i pe cei care au nevoie… Read More
Ce efect nebănuit are asupra corpului un singur pahar de vin fiert 8 decembrie 2023 Iată ce se întâmplă în corpul tău după ce bei un pahar de vin fiert: Relaxare și Efect Calm: Alcoolul din vinul fiert poate avea un efect relaxant asupra sistemului nervos central, ceea ce poate contribui la o senzație generală de relaxare și de calm. Mulți oameni apreciază gustul… Read More