DOLIU în lumea medicală românească! Un renumit doctor a murit. A salvat mii de vieți , 4 martie 2022 Profesorul universitar doctor Lazăr Irimiea, unul dintre cei mai cunoscuți medici ginecologi ai Spitalului Județean Constanța s-a stins din viață, în cursul zilei de 2 martie. Lazăr Irimiea era medic primar obstetrică-ginecologie și medic șef al Clinicii II de Obstetrică-Ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța. Născut pe 1 noiembrie 1952, prof. univ. dr. Lazăr Irimiea a absolvit Liceul teoretic din Dolhasca, judeţul Suceava, profil umanistic, în 1971 şi Facultatea de Medicină Generală din cadrul IMF „Gr.T. Popa” Iaşi, în 1979, devenind, apoi, doctor în științe medicale, în anul 1998. În cei peste 34 de ani de activitate profesională, prof. univ. dr. Lazăr Irimiea a realizat peste 10.000 de intervenții chirurgicale, fiind un chirurg de referință pentru situațiile medicale de specialitate cu grad înalt de dificultate. De-a lungul carierei a dezvoltat excelența în practicile și tehnologiile de ultimă generație și a utilizat tehnici moderne de explorare paraclinică (ecografie, histeroscopie, laparoscopie). Cu o bogată activitate științifică, prof. univ. dr Lazăr Irimiea a fost autor și coautor a peste 150 de lucrări științifice, cărora li se adaugă cinci cărți de obstetrică și ginecologie, a coordonat mai mult de 30 de lucrări de specialitate, a coordonat trei granturi de cercetare și a participat la numeroase congrese, conferințe și manifestări științifice. Comunicate noi Stiri
O nouă pedeapsă pentru Rusia, pusă la cale în SUA înainte de venirea lui Donald Trump la putere 9 ianuarie 2025 Președintele american Joe Biden urmează să prezinte în cursul acestei săptămâni noi sancțiuni vizând economia Rusiei, a anunțat un oficial american, în cadrul măsurilor menite să întărească efortul de război al Kievului împotriva Moscovei înainte… Read More
Crin Antonescu, răspuns la întrebarea: Pe cine ar salva de la înec, dintre prezidențiabili, dacă ar fi într-o barcă de două persoane 5 aprilie 2025 Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, 5 aprilie, la Craiova, că ar salva-o pe Elena Lasconi, dacă s-ar afla singur într-o barcă, iar în pericol de înec ar fi ea, Victor Ponta şi Nicuşor Dan. Antonescu a şi motivat această decizie afirmând că ”trebuie… Read More
Cazul motanului Tito a devenit chestiune de stat în Bolivia: „Era imposibil ca pisoiul să iasă singur din cuşca lui” 21 decembrie 2022 Circa douăzeci de avocaţi şi-au asumat apărarea în justiţie a drepturilor motanului Tito, care a fost pierdut în urmă cu aproape două săptămâni de compania aeriană de stat Boliviana de Aviacion (BoA), cu câteva minute înainte ca stăpâna sa să se îmbarce într-o cursă având ca destinaţie estul Boliviei, ea… Read More