Donald Trump, supărat după inculparea sa oficială pentru 34 de capete de acuzare: Judecătorul mă urăște! , 5 aprilie 2023 Întors la reşedinţa sa Mar-a-Lago din Florida, Donald Trump a calificat marţi seara inculparea sa oficială în faţa unui tribunal din New York drept o „insultă la adresa naţiunii”, informează AFP, potrivit agerpres.ro.”Singura crimă pe care am comis-o este să apăr cu curaj naţiunea noastră împotriva celor care încearcă să o distrugă”, şi-a asigurat fostul preşedinte american susţinătorii, care purtau cravate cu „nicio infracţiune” şi şepci pe care era scris „Trump 2024″.”Niciodată nu mi-am imaginat ca acest lucru să fie posibil în America”, a spus el din marea sală de recepţie a luxoasei sale reşedinţe Mar-a-Lago, aceeaşi încăpere în care şi-a anunţat cea de-a treia candidatură la preşedinţia SUA, pe 15 noiembrie anul trecut. „Este o ingerinţă electorală masivă”, a denunţat Donald Trump în faţa susţinătorilor săi, criticându-l puternic pe procurorul din New York, care este un ales democrat.Miliardarul a vorbit pe larg despre fiecare din celelalte anchete cu care se confruntă, de la presiunea asupra oficialilor electorali din statul Georgia până la gestionarea arhivelor de la Casa Albă, criticând de fiecare dată investigaţii „frauduloase”.În timpul discursului său dezlânat de aproximativ 20 de minute, fostul chiriaş de la Casa Albă a menţionat, ca de obicei, acuzaţiile sale de fraudă la alegerile prezidenţiale din 2020, un refren binecunoscut, la care încă au rămas sensibili milioane din adepţii săi.O ţară cufundată în violenţă şi criminalitate, riscul unui „al treilea război mondial”, un dolar care „se prăbuşeşte”… Donald Trump nu a avut cuvinte suficient de dure pentru a denunţa rezultatele succesorului său, democratul Joe Biden. Discursul său de marţi seara a dat mai mult impresia unui miting de campanie decât a unui discurs al apărării.Cu câteva ore mai devreme, în Manhattan, fostul preşedinte republican în vârstă de 76 de ani a pledat nevinovat pentru falsificarea unor documente contabile într-un proces penal care a stârnit pasiuni în SUA. În această audiere fără precedent pentru un fost preşedinte american, el a pledat nevinovat în cazul celor 34 de capete de acuzarea aduse împotriva sa de procurorul Alvin Bragg. Lăsat liber fără control judiciar, Donald Trump va încerca să facă totul pentru a evita un proces în ianuarie 2024, cu doar câteva luni înaintea alegerilor prezidenţiale pe care speră să le câştige. Judecătorul Juan Merchan a spus că un proces penal ar putea începe în ianuarie anul viitor, avocaţii lui Donald Trump prezenţi la audiere preferând primăvara anului 2024. Comunicate noi Stiri
Câți kilometri de autostradă promite Ciolacu până la sfârșitul anului 2024. ”În viitorii 5-7 ani, categoric, încă 1.000 de kilometri” 27 noiembrie 2023 Luni, 27 noiembrie, premierul Marcel Ciolacu a spus că există „o perspectivă clară” ca până la sfârşitul anului viitor să se construiască încă 250 de kilometri de autostradă şi drum expres, iar în următorii 5-7 ani să se construiască alți 1.000 de kilometri de infrastructură rutieră. Read More
Bugetul PSD, criticat de PNL. Gheorghe Pecingină: „De ce 6,7 și nu 7?” 21 decembrie 2021 Liberalul afirmă că diferenţa este undeva la aproximativ 3,4 miliarde lei şi că ”nu avem voie să revenim la formula clasică pentru dezastru pe care a avut-o PSD în 2017-2019, să dai din ce nu ai”. ”De ce 7 şi nu 6,7%? Aud zilele acestea poziţionări care lasă de înţeles… Read More
Activitățile ilegale de la stația GPL care a explodat la Crevedia, vizibile din stradă. Cum arată improvizația care a sărit în aer FOTO 28 august 2023 Angajații lui Daniel Ionuț Doldurea de la punctul de lucru din Crevedia mutau gaz petrolier lichefiat (GPL) dintr-o cisternă în alte cu ajutorul unui sistem improvizat, chiar și după ce firma și-a pierdut autorizația de securitate la incendiu. După anularea autorizației, firma Flagas nu mai putea vinde GPL, dar a… Read More