Dosarul CFR Marfă din 2017 – Prejudiciu de peste 7,5 milioane de euro / 35 persoane trimise în judecată , 1 aprilie 2023 DIICOT anunţă, sâmbătă, că a dispus trimiterea în judecată a 35 de persoane, în dosarul deschis în 2017 care vizează CFR Marfă şi conducerea acestei instituţii de la momentul producerii faptelor. Gruparea a vândut peste 2.400 de vagoane ca fier vechi, deşi acestea erau oţel şi fier vechi special, producând un prejudiciu de peste 7,5 milioane de euro. Comunicate noi Stiri
George Simion, enervat de comasarea alegerilor: „Conspiraţie la încălcarea Constituţiei şi tăinuire de informaţii” VIDEO 20 februarie 2024 George Simion, liderul AUR a declarat marţi, 20 februarie, la Parlament, despre intenţia coaliţiei de a comasa alegerile europarlamentare cu locale, că vor depune solicitări în acest sens la Procuratura Generală, pentru conspiraţie la încălcarea Constituţiei şi crearea unui grup infracţional organizat, tăinuire de informaţii. Read More
Sute de turiști sunt evacuați de pe insula Rodos în urma incendiilor devastatoare provocate de cel mai lung episod de caniculă din istorie VIDEO 22 iulie 2023 Sute de turişti erau evacuaţi sâmbătă din două hoteluri din staţiunea Kiotari, de pe insula grecească Rodos, în timp ce un incendiu de vegetaţie, care se manifestă pentru a cincea zi consecutiv, riscă să scape de sub control, relatează publicaţia Greek Reporter. Specialiştii avertizează că ţara va trece probabil prin… Read More
„Rușii au intrat pur și simplu”. Un comandant ucrainean care a respins ofensiva rusă din 2022 din Harkov face acuzații grave la adresa Kievului 12 mai 2024 În calitate de comandant al unei unități speciale de recunoaștere, ucraineanul Denîs Iaroslavskîi a luptat în contraofensiva Kievului de la Harkov din toamna anului 2022, care a provocat retragerea trupelor ruse. Acum, în timp ce forțele Kremlinului cuceresc sate după sate la margirea regiunii de nord, Denîs Iaroslavskîi este furios… Read More