Destinul incredibil al Babei Vanga: de la copilăria modestă într-un sătuc bulgăresc, la vizita unu țar – Cum a ajuns clarvăzătoare oarbă să fie atât de cunoscută Webpress, 20 iulie 202320 iulie 2023 Vanga (n. 31 ianuarie 1911 – d. 11 august 1996), născută Vanghelia Pandeva Dimitrova, a fost o prezicătoare oarbă de origine bulgară, vindecătoare cu plante care și-a petrecut cea mai mare din viața sa în zona Rupite din munții Kozhuh, Bulgaria. Adepții ei au fost convinși de faptul că ea…
Sfântul Ilie. Ce trebuie să mănânci astăzi neapărat pentru a avea noroc tot restul anului Webpress, 20 iulie 202320 iulie 2023 Sfântul Ilie, aducătorul de ploaie În tradiţia populară, Sfântul Ilie este prezentat ca mergând pe cer într-un car cu roţi de flăcări, tunând şi lovind diavolii cu biciul de foc. Se mai spune că este aducător de ploaie şi că poate provoca furtuni puternice. Tradiţii de Sfântul Ilie Pe data…
Sfântul Ilie – Ce nu ai voie să faci sub nicio formă în această zi sfântă, cruce cu roșu în calendarul ortodox din România Webpress, 20 iulie 202320 iulie 2023 Sfântul Ilie este considerat făcător de minuni, aducător de ploi și ocrotitor al aviatorilor. În tradiția populară, Sfântul Ilie este prezentat ca mergând pe cer într-un car cu roți de flăcări, tunând și lovind diavolii cu biciul de foc. În această zi sfântă, există o serie de tradiții și obiceiuri,…
Pastila pentru suflet – Ce înțeleg enoriașii din slujbă – Pilda zilei Webpress, 20 iulie 202320 iulie 2023 Pilda zilei :Ce înțeleg enoriașii din slujbăUn preot de la ţară, mergând cu treburi spre satul vecin, a văzut o femeie din parohia sa spălându-şi rufele în râu şi, apropiindu-se, a întrebat-o:- Duminică, la slujbă, am văzut că nu m-au ascultat toţi cu atenţie. Poate am vorbit lucruri prea savante…
Pastila pentru suflet – Sfaturile părintelui pentru tânărul monah – Pilda zilei Webpress, 18 iulie 202318 iulie 2023 Sfaturile părintelui pentru tânărul monah Un tânăr monah mergea zilnic la părintele său duhovnic să ceară cuvânt de folos. La fiecare întâlnire, părintele îi împărtășea sfaturi din experiența sa duhovnicească. Din cauza faptului că multe din aceste sfaturi rămâneau neînțelese, tânărul monah decide să întrerupă întâlnirea zilnică cu părintele său….
Rezultate titularizare 2023: astăzi se vor publica primele rezultate – Care sunt problemele majore din sistemul de ocupare a catedrelor din învățământ , 18 iulie 202318 iulie 2023 Câte posturi vor fi scoase la concurs în 2023? Numărul posturilor scoase la concurs pentru titularizare variază de la un an la altul, în funcție de nevoile sistemului educațional și de deciziile luate la nivelul unităților școlare și al inspectoratelor școlare. Pentru a fi scoasă la concurs, o catedră trebuie…
De unde vine numele de Marea Neagră? Misterul din adâncuri care a șocat lumea științifică Webpress, 10 iulie 202310 iulie 2023 Există multe mări în lume care au nume de culori (Marea Roșie, Marea Galbenă sau Marea Albă). De fapt, apa de mare este un lichid incolor și transparent. Cu toate acestea, apa mării poate avea altă culoare atunci când are și altceva în componență. În general, se crede că marea…
Cele mai sănătoase verdețuri care nu trebuie să lipsească niciodată din casă – 12 plante de bază Webpress, 10 iulie 202310 iulie 2023 Oamenii de ştiinţă au analizat 47 de fructe şi legume pentru a stabili câte fibre, proteine, potasiu şi vitamine conţin fiecare. Astfel, s-a stabilit că pe primele 15 poziţii, cele mai sănătoase sunt verdeţurile, pe care orice persoană trebuie să le aibă în casă, deoarece reprezintă adevărate surse de sănătate….
Relația pe care trebuie să o clarifici înaintea începerii oricărei diete. Este absolut crucial dacă vrei să obții rezultate Webpress, 10 iulie 202310 iulie 2023 Ascultați-vă corpul! Corpul nostru are un sistem complex de semnale interne care ne indică momentele în care avem nevoie de combustibil (mâncare) și când ne-am alimentat suficient. Acestea sunt senzațiile de foame și sațietate. Să învățam să recunoaștem și să respectam aceste semnale, poate fi esențială pentru a dezvolta o…
Ceaiul care curăță sângele: „focul vindecător”, licoarea minune pentru organism Webpress, 10 iulie 202310 iulie 2023 Numele urzică (urtica dioica) provine de la cuvântul „uro” ce înseamnă „eu ard” si sugerează senzaţia de usturime ce apare la atingerea plantelor. Deși nu este deloc prietenoasă cu pielea noastră, urzica are incredibil de multe beneficii pentru corpul omenesc și a fost folosită în multe zone de sute de…
SĂRBĂTOARE 10 iulie: Mari sfinți pomeniți astăzi în calendarul ortodox. Zi cu importanță deosebită Webpress, 10 iulie 202310 iulie 2023 Sfintii au fost mistuiti de foc, iar oasele lor au fost aruncate in raul Lices. Ele au fost luate din acest rau de cativa credinciosi si puse la loc de cinste. Dupa moartea lui Liciniu, s-a zidit o biserica in cinstea lor, iar oasele lor cele sfinte au fost asezate…
Rezultatele finale BAC 2023. Ce note s-au obținut, pe județe, și care este procentul de promovabilitate Webpress, 7 iulie 20237 iulie 2023 Rezultatele finale la examenul de Bacalaureat 2023 au fost publicate, vineri dimineață, de Ministerul Educației. Vezi mai jos listele cu notele și mediile finale obținute de candidați după contestații: Contestațiile au putut fi depuse de elevi la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice în ziua de luni, 3…
Consilierea psihologică, soluția prin care afli dacă suferi sau nu de boli mintale Webpress, 5 iulie 20235 iulie 2023 Fiecare om trece prin momente grele, prin situații solicitante care pot ține de orice aspect al vieții: personal, profesional, spiritual. Însă care este punctul în care nivelul de stres este atât de periculos încât să necesite consilierea unui psihoterapeut? Iată câteva semnale de alarmă care ar trebui să ne determine…
Sărbătoare 5 iulie 2023 – Doi mari sfinți sunt pomeniți în calendarul ortodox – Se spun rugăciuni speciale – Care e legătura acestei zile cu muntele Athos Webpress, 5 iulie 20235 iulie 2023 Astăzi, 5 iulie, Biserica Ortodoxă îi cinstește pe doi sfinți cuvioși care au viețuit în secolul al X-lea și care au lăsat o moștenire duhovnicească de mare valoare pentru monahismul răsăritean: Sfântul Atanasie Atonitul și Sfântul Lampadie. Sfântul Atanasie Atonitul, fondatorul Marii Lavre Sfântul Atanasie Atonitul s-a născut în jurul…
Pastila pentru suflet – Pilda zilei: Cei 3 bătrâni Webpress, 5 iulie 20235 iulie 2023 Pilda zilei: O femeie a ieșit din casă și a văzut în fața curții sale trei bătrâni cu barbă lungă și albă. Ea atunci ia poftit în casă: Vă rog, intrați să mâncați.” „Soțul tău este acasă?” au întrebat. „Nu”, a răspuns ea. „E plecat.” „Atunci nu putem intra”, au…