Elevii NU vor mai fi testați la școală – Achiziția de teste a fost BLOCATĂ! Explicațiile lui Raed Arafat , 5 ianuarie 2022 „Din păcate, am fost anunţaţi de către ONAC că achiziţia privind testele COVID din salivă pentru şcoli a fost contestată la CNSC de către una din firmele participante. Asta ne obligă să nu mai semnăm niciun contract până iese prima decizie a primei instanţei. Nu vom aştepta o a doua instanţă, legea ne permite să semnăm după decizia primei instanţei. Dar IGSU, care semnează aceste contracte subsecvente pe baza licitaţiei făcută de ONAC, nu va putea semna din păcate săptămâna asta contractele subsecvente (…) şi sperăm să avem pronunţarea cu celeritate în acest sens. Sunt oferte, sunt companii care au promis că vor aduce, dar cu contestaţia sunt nişte reguli pe care nu avem cum să le încălcăm”, a declarat Arafat, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Cum au ajuns droguri la Untold, deși acolo sunt mii de forțe de ordine. ”În 30 de minute am primit 5 întrebări dacă doresc ”ceva” să mă simt bine” 7 august 20228 august 2022 Cel mai așteptat festival din România, Untold, își închide porțile duminică seara, 7 august. Pe lângă muzică bună, distracție, sunt însă și unele situații mai puțin plăcute. Deși au fost detașate mii de forțe de ordine pentru a menține siguranța evenimentului, se pare că nimeni nu a văzut nimic în… Citește mai mult
Muzeul Fotbalului poate aduce Bucureștiului, pe lângă vizibilitate, milioane de euro la buget 28 iulie 2022 Football Museum Bucharest, muzeul dedicat 100% fotbalului în care se vor investi peste 1,6 milioane de euro, va contribui la bugetul local al Bucureștiului și la vizibilitatea internațională a acestuia. Amplasat în inima capitalei, într-o zonă intens circulată de turiști, muzeul fotbalului va oferi vizitatorilor experiențe unice, colecții exclusive de… Citește mai mult
Deloitte România a asistat holdingul African Industries Group în preluarea rețelei de fitness World Class România, tranzacție care tocmai a fost finalizată 15 iulie 2022 Deloitte România a asistat holdingul African Industries Group (AIG), care este prezent în România prin investiţii în agricultură, distribuţie de echipamente agricole și în domeniul imobiliar, în preluarea rețelei de fitness World Class România de la fondul de investiții polonez Resource Partners. Tranzacția a fost semnată în aprilie 2022 și… Citește mai mult