Elvețienii își pot SCHIMBA SEXUL în acte, printr-un simplu anunț la starea civilă , 28 decembrie 2021 Persoanele mai tinere și cele aflate sub protecția adulților vor avea nevoie de acordul tutorelui, potrivit Reuters. Această decizie marchează o schimbare semnificativă față de actualele reglementări, care solicită certificarea medicală a identității transgender a unei persoane. Mai mult, în unele cantoane nu se poate opera modificarea legală a genului dacă persoana nu a urmat tratament hormonal sau n-a suferit tranziție anatomică. Elveția, cunoscută pentru mult timp drept o țară conservatoare, a votat în septembrie pentru legalizarea căsătoriei civile și a dreptului la adopție pentru persoanele de același sex, fiind una dintre ultimele țări din Europa de Vest care a făcut acest lucru. Irlandei, Belgiei, Portugaliei și Norvegiei ca una dintre puținele țări europene care permit unei persoane să își schimbe legal genul fără operații. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
„Ei l-au pus, ei îl demit. Au descoperit că e georgist”. Ironie fină din partea unui politolog după decizia de mazilire a lui Toni Greblă de la conducerea AEP 25 februarie 2025 Într-un mesaj scurt postat pe pagina personală de Facebook, politologul Cristian Preda scrie marți, 25 februarie, despre mazilirea lui Toni Greblă de la conducerea Autorității Electorale Permanente. „Ei l-au pus, ei îl demit”, spune Preda, și adaugă: „Au descoperit că Greblă e georgist”. Read More
Polonia cere UE să limiteze importurile de cereale ucrainene 29 martie 2023 Polonia vrea ca Uniunea Europeană să utilizeze toate instrumentele avute la dispoziţie spre a limita cantitatea de cereale ucrainene care intră pe piaţa UE, a afirmat astăzi premierul Mateusz Morawiecki, pe fondul furiei în rândul fermierilor din cauza efectelor importurilor asupra preţurilor la cerealele poloneze. Read More
Descoperire surpriză într-un sat din Mureș. Proprietarul unei sere a fost arestat preventiv 19 iunie 2024 Descoperire surpriză într-un sat din județul Mureș. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș (BCCO), împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș (DIICOT), au documentat activitatea infracțională a unei persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc… Read More