Eroarea medicală care a provocat moartea unui om. De ce au decis judecătorii că daunele morale de 150.000 de euro sunt prea mari 30 iulie 2022 O fostă asistentă medicală de la Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon din București a fost condamnată definitv la doi ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă după ce a provocat moartea unui om făcând o transfuzie de sânge greșită. Daunele morale de 150.000 de euro stabilite de prima instanță au fost reduse drastic în apel. Comunicate noi Stiri
O fetiţă de 8 ani din Botoşani, dată dispărută de familie, a fost găsită moartă la marginea unui sat. Micuța ar fi fost ucisă 25 mai 2024 O fetiţă de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul. Citeste toata stirea
Eduard Hellvig intervine în scandalul în care este implicată Elena Lasconi: „Democrația este despre discuțiile în contradictoriu” 6 noiembrie 2023 Fostul secretar general al PNL spune că democrația nu este despre majorități și jocuri electorale, ci despre dreptul de a nu fi de acord. Hellvig a readus în spațiul public declarația făcută de fostul politician țărănist Ion Rațiu în 1990, când acesta a explicat românilor ce înseamnă democrația. Celor… Citeste toata stirea
Nela Vica Andrieș, sora Gabrielei Firea, a condus un serviciu din Direcția de Asistență Socială Voluntari care a făcut șapte anchete în azilele groazei cât timp ea a lucrat acolo – Centrul de Investigații Media 12 iulie 2023 Nela Vica Andrieș (fostă Vrînceanu), sora ministrului Gabriela Firea, a lucrat efectiv, din aprilie și până în decembrie 2021, când a devenit chiar șefă de serviciu, la Direcția de Asistență Socială (DAS) a Primăriei Voluntari conduse de cumnatul ei, Florentin Pandele. În această perioadă de nouă luni, colegii acesteia au… Citeste toata stirea