Eugen Tomac solicită crearea unei Unități Cibernetice Comune în UE după atacurile informative lansate de Rusia , 4 mai 2022 Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, europarlamentarul Eugen Tomac, a solicitat în plenul Parlamentului European crearea unei structuri comune a UE care să asigure protecţie în faţa unor atacuri cibernetice venite dinspre Federaţia Rusă. Asta în contextul în care grupul de hackeri ruşi autointitulat Killnet a blocat mai multe pagini web ale unor instituţii ale statului şi lansat multiple atacuri informatice asupra unor structuri administrative şi private din România. „Atacurile cibernetice venite dinspre Rusia necesită un răspuns unitar din partea Europei.Pentru acest motiv am cerut, în plenul Parlamentului European, să fie creată o Unitate cibernetică comună, care să gestioneze concertat apărarea împotriva acestor atacuri malițioase”, a anunțat Eugen Tomac. “Federaţia Rusă utilizează instrumente moderne pentru a ataca state membre UE şi pentru a pune în pericol democraţia europeană. Acest lucru necesită un răspuns rapid şi unitar de la nivelul Uniunii Europene. Este estenţial ca UE să creeze o Unitate Cibernetică Comună, pentru că avem nevoie de apărare comună pe acest teren extrem de periculos. Ca dovadă că, zilele trecute, mii de atacuri cibernetice au fost îndreptate asupra României. Acest imperiu condus de un criminal devine din ce în ce mai periculos şi avem nevoie de instrumente moderne pentru a ne apăra, zi de zi, valorile şi democraţia”, a declarat Eugen Tomac în plenul Parlamentului European. PMP consideră că toate aceste atacuri informatice coordonate de la nivelul statului rus reprezintă parte a unui război hibrid pe care Moscova l-a declanşat împotriva lumii civilizate. Având în vedere progresul tehnologic şi integrarea crescută a sistemelor economice, sociale şi administrative în zona online, UE şi NATO trebuie să creeze mecanisme de răspuns în faţa unor asemenea agresiuni. “UE şi NATO nu pot şi nu trebuie să asiste pasiv la dubla agresiune rusească din spaţiul online. Pe de o parte, discutăm de atacuri informatice de tip hacking care pot ţinta inclusiv infrastructura critică a unor ţări membre. Pe de altă parte, sunt ferme de trolli ai Moscovei care otrăvesc spaţiul online prin dezinformare şi fake news cu scopul de a genera haos. La nivelul Uniunii Europene, sunt cunoscute aceste realităţi, pentru că şi ţările occidentale s-au confruntat cu aceste fenomene de agresiune rusească pe întreaga perioadă a pandemiei. Speranţa este că, în faţa agresiunii vădite de acum a Rusiei, va exista un declic la nivelul UE şi se va înfiinţat acest taskforce cibernetic care să răspundă atacurilor hacker-ilor ruşi”, a concluzionat preşedintele PMP, Eugen Tomac. Comunicate noi Stiri
Cum cureți rapid ochiurile de la aragaz. Vor fi ca noi cu un singur ingredient pe care și tu îl ai în bucătărie 8 noiembrie 2022 Dacă prafurile și produsele de curățat s-au dovedit inutile și nu au dizolvat grăsimea, există o metodă foarte simplu și la îndemâna oricărei gospodine care te scutește de efort fizic. Puneți fiecare ochi de aragaz într-o pungă vidată, de tip ziploc, în care ați presărat puțin praf de amoniac. Lăsați… Read More
Ucraina este MAREA CÂȘTIGĂTOARE a Eurovision 2022. Pe ce loc s-au clasat România și Republica Moldova 15 mai 2022 Reprezentanții Ucrainei au fost pe locul patru în clasament după votul țărilor, dar publicul a ținut cu ei, iar voturile lor i-au propulsat pe prima poziție. La final, ucrainenii au obținut 631 de voturi, cu aproape 200 mai mult decât locul al doilea. La concursul Eurovision din acest an, reprezentantul… Read More
Un cunoscut politolog, ironic la declarațile lui Ciolacu și Neamțu, după furtul tezaurului dacic 29 ianuarie 2025 ”Furtul din Assen a dezlănțuit imaginația populiștilor”, a scris Preda miercuri, 29 ianuarie, într-o postare pe Facebook. Politologul a ironizat reacțiile lui Mihail Neamțu, noul președinte al Comisiei de Cultură de la Camera Deputaților, și cea a premierului Marcel Ciolacu. ”Ajuns președinte al comisiei de cultură, deputatul aurist M. Neamțu… Read More