fanatik.ro: Câte paturi pentru marii arși are, în realitate, România. De peste un an, acești pacienți nu ar mai fi trebuit tratați în țară , 31 august 2023 Tragedia de la Crevedia a readus în prim-planul atenției publice pregătirea sistemului sanitar pentru tratarea pacienților care suferă arsuri, îndeosebi pentru cazurile grave, așa-numiții „mari arși”. Potrivit unor reglementări stabilite din 2017, niciun pacient cu arsuri grave nu ar mai fi trebuit tratat în România începând din mai 2022. Ulterior însă s-a acordat o derogare astfel încât marii arși să poată fi tratați în țară până la finele anului 2022. Comunicate noi Stiri
Cătălin Hideg, declarații bombă despre acțiunile sistemului împotriva lui Călin Georgescu: Este același circ penibil marca Kovesi versus Coldea, când aduceau oamenii pe sus de pe stradă 27 februarie 2025 „După părerea mea, cheia este tot la Statul Paralel. Așa cum ați văzut de foarte mult timp – și cum spuneau foarte mulți apropiați ai dl Coldea – el reprezintă statul. Vă mai aduceți aminte când dl Dumbravă spunea că să se schimbe osatura statului și urmează după aceea să… Read More
Ucraineni depistaţi la Tulcea cu teste false pentru SARS-CoV-2 16 ianuarie 2022 Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Isaccea au depistat patru cetăţeni ucraineni care au prezentat autorităţilor competente teste negative pentru detecţia infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, care s-au dovedit a fi false, a anunţat duminică Garda de Coastă, citată de Agerpres. Cei patru ucraineni, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse… Read More
Metroul, inundat de un fum gros la Piața Unirii. Circulația a fost oprită VIDEO 3 aprilie 2025 O degajare de fum a avut loc joi seara, 3 aprilie, la metrou între stațiile Timpuri Noi și Piața Unirii 1, pe Magistrala 1 a Metrorex, ceea ce a dus la suspendarea circulației trenurilor. Read More