Femeia cu două fete care a jefuit binefăcătoarea ce le-a adăpostit de frig. Cât au recuperat polițiștii din 44.000 de lei Webpress, 7 decembrie 20227 decembrie 2022 O femeie cu doi copii au mințit că le este frig și nu au unde să doarmă peste noapte, dar au jefuit femeia cu suflet mare care le-a oferit adăpost. Au plecat cu 44.000 de lei, iar polițiștii au reușit să recupereze mare parte din prejudiciu. Femeia în vârstă de 36 de ani și două fete cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani au dispărut cu 44.000 de lei după ce au mințit că le este frig și au nevoie de un adăpost, măcar pentru o noapte, arată publicația Știri de Cluj. „La data de 5 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda, Secția 9 Poliție Rurală, au depistat trei persoane, două minore cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani și o femeie în vârstă de 36 de ani, din județul Cluj, bănuite de sustragerea sumei de 44.000 de lei, dintr-o locuință situată în localitatea Surduc”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj. În urma percheziției efectuate în localitatea Viișoara a fost recuperată 90% din suma pe care cele trei au sustras-o din casa victimei, respectiv 38.000 de lei. Polițiștii au stabilit că la data de 4 decembrie, în jurul orei 14:00, cele trei persoane au intrat în curtea gospodăriei respective, rugând-o să le ajute ca să se încălzească, și au profitat de neatenția proprietarei, dintr-o încăpere a locuinței sustrăgând suma de 44.000 de lei. „În baza sesizării, polițiștii au demarat activități investigative în vederea identificării persoanelor bănuite de comiterea infracțiunii, iar în cursul zilei de ieri, 5 decembrie a.c., au desfășurat o percheziție domiciliară, în localitatea Viișoara. În urma mandatului de percheziție pus în aplicare, a fost identificată și ridicată suma de 38.600 de lei, despre care există suspiciuni că ar proveni din infracțiunea comisă”, au mai transmis reprezentanții IPJ Cluj. Comunicate noi Institutii publice Monden / Lifestyle Stiri
O nouă metodă de înșelătorie face victime. Mesaje false trimise în numele Jandareriei 5 octombrie 2022 În plus, românilor li se spune să răspundă la mesaj în 72 de ore, în caz contrar urmând să fie arestați. Jandarmeria transmite că astfel de mesaje sunt false şi oamenii nu trebuie să răspundă la ele. „În continuare, cetățenii ne transmit înștiințări cu privire la primirea unor mesaje de… Read More
Peskov: ‘Rusofobia este încurajată în toate modurile posibile acum în Moldova’ 26 iulie 2023 Rusofobia în Moldova cel mai adesea nu se regăseşte în rândul oamenilor, ci conducerea ţării taie toate legăturile, a declarat astăzi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, ca reacţie la decizia Chişinăului de a reduce cu două treimi, de la 70 la 25 de oameni din personalul Ambasadei Federaţiei… Read More
Sancțiunile primite de doi medici după moartea băiatului de 16 ani la Spitalul din Tg. Jiu. Cum putea fi salvată victima 13 noiembrie 2024 Două cadre medicale, un chirurg și un medic, de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgu Jiu au fost sancționate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj cu câte 3.000 de lei, după ce un băiat de 16 ani a decedat în unitatea medicală. Read More