Ferrari prezintă prima mașină cu caracteristici de SUV: Purosangue este deja un succes , 14 septembrie 2022 Exclusivista marcă italiană Ferrari a prezentat Purosangue, un vehicul cu caracteristici de SUV și preț de 390.000 euro. Comenzile au depășit așteptările. Deși italienii și-au călcat cuvântul dat nu cu mult timp în urmă, se pare că supermașina de familie va fi un succes. În ciuda prezentării noului Ferrari Purosangue drept un vehicul cu o statură „mai impunătoare decât a celor mai puternice mașini sport”, mașina are toate caracteristicile unui crossover cu o caroserie sport al cărei design este împărțit în două volume – o parte inferioară tehnică și una superioară impunătoare care pare că plutește deasupra roților. Dincolo de artificiile prin care specialiștii în marketing și PR ai companiei italiene încearcă să împace și capra – clienții și fanii fideli ai mărcii pentru care un SUV este de neconceput, și varza – potențialii clienți care își doresc și își permit o mașină sport de lux de nivelul Ferrari, dar se încadrează în tendința pieței care favorizează SUV-urile, Purosangue încântă prin liniile sale de mașină sport de rasă al cărei sistem de propulsie dezvoltă 725 CP la 7750 rpm. Dincolo de puterea motorului său V12 și de tehnologia preluată din Formula 1 a cutiei de viteze DCT cu opt trepte, noul model Ferrari oferă spațiu mai mult decât suficient pentru patru pasageri grație unui ampatament de 3018 mm și tot confortul necesar unui vehicul de acest nivel prin dotarea cu cele mai recente iterații ale sistemelor de control dinamic Ferarri. Pe lângă sistemul de direcție care implică toate cele patru roți și cel ABS „evo” cu senzor dinamic, crossoverul italian este echipat cu un o suspensie performantă prezentată de producător drept o premieră mondială. Un detaliu interesant al modelului Ferrari Purosangue este zona de infotainment, acolo unde inginerii au luat îndrăzneața decizie de a nu oferi un sistem de navigație clasic, ci doar compatibilitate cu soft-urile Apple Car Play și Android Auto. Această decizie a fost justificată de Enrico Galliera, director de marketing și vânzări al mărcii: „În timp ce proiectam și discutam despre sistemul de navigație, am ajuns la concluzia că, indiferent de sistemul pe care îl punem în mașina noastră, acesta nu va fi niciodată mai rapid actualizat decât cele din smartphone-uri”. Același Galliera, a explicat și că Ferrari ar putea închide foarte curând catalogul de comenzi pentru abia-lansatul Purosangue. „Riscăm să nu reușim să satisfacem cererea și poate că va trebui să oprim recepția comenzilor foarte curând”, a declarat Enrico Galliera, refuzând însă să detalieze câte comenzi existau în momentul lansării. Oficialul s-a mulțumit să adauge că mașina a avut deja o cerere peste așteptările Ferrari. Livrările în Europa vor începe în al doilea trimestru din 2023. Compania a spus că abia în 2018 a fost disponibilă tehnologia care să-i permită construcția unei super-mașini sport care să cântărească sub două tone. Șefii companiei au spus că interesul a fost atât de mare, încât este foarte posibil ca Ferrari să nu mai primească comenzi în curând. Numele înseamnă „pursânge”, în sensul de cal de rasă aleasă, rasă pură. Regretatul Sergio Marchionne, fost CEO al Ferrari, a fost întrebat în 2016 dacă Ferrari ar vrea să lanseze un SUV. „Ar trebui să mă împușcați mai întâi”, a răspuns el. În 2017 departamentul de design a venit cu primele propuneri, iar în 2018 au fost construite primele prototipuri în mărime naturală. Ferrari a avut un an 2021 record, cu livrări de 11.155 mașini, cu peste 2.000 mai multe față de 2020. Anul 2019 a fost primul în care s-a depășit pragul de 10.000 de mașini livrate, în timp ce între 2011 și 2015 nu a fost depășită valoarea de 8.000 în niciun an. În Europa au fost livrate anul trecut aproape 5.500 de vehicule Ferrari, un record absolut. În 2017 livra sub 2.500 de mașini, iar 2008 a fost primul an în care s-a apropiat de 3.000. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Teoriile conspirației sugerează ceva putred în accidentul aviatic din Washington. „Era ceva în acel Black Hawk, sau cineva era în acel avion“ 30 ianuarie 2025 Teorii ale conspirației tot mai agresive circulă pe rețelele sociale, susținând că tragedia în care un elicopter Black Hawk al Armatei americane a intrat în coliziune cu un avion de pasageri al American Airlines ar fi fost deliberată. Deși autoritățile nu au confirmat încă motivele accidentului, unii susțin că acest… Read More
Un român a fost prins noaptea beat la volan în Italia. Nu avea permis, mergea pe contrasens și vorbea la telefon 31 martie 2024 Polițiștii italieni au amendat cu mii de euro un român prins băut la volan la doar câtiva kilometri de Milano, în noaptea de Înviere la catolici. Circumstanțele deosebit de grave ale incidentului de duminică, 31 martie, au dus și la sechestru pe autoturism. Read More
Misiunea OSCE în Ucraina, BLOCATĂ! Oficial SUA: „Nimeni nu va uita niciodată acţiunile Federaţiei Ruse” 31 martie 2022 „Este profund regretabil că Rusia a blocat consensul asupra prelungirii mandatului misiunii speciale de observatori în Ucraina”, după opt ani de mandat, a declarat ambasadorul american la OSCE, Michael Carpenter, relatează Agerpres, care citează media internaționale. „Este iresponsabil şi nejustificat. Nimeni nu va uita niciodată acţiunile Federaţiei Ruse care ne-au… Read More