Fetiță de 2 ani, bătută și trasă de păr de educatoare – Anchetă de amploare la Botoșani , 31 iulie 2023 Sunt explicațiile șocante ale micuței de doi ani care abia dacă reușește să rupă câteva cuvinte. Fetița a trecut prin clipe de teroare după ce educatoarea a bruscat-o și a tras-o de păr. „Mi-a spus, printre altele, că a fost și trasă de păr și lovită peste cap cu palma. Neștiind ce să fac, am sunat-o pe o prietenă care are un copil în grupă și îmi spusese că fix în dimineața aia copilul i-a spus: pe mine nu mă bate doamna. Dar pe cine bate? Pe Eliza”, a spus mama fetiței. Femeia a prezentat situația mai întâi pe un grup al părinților, apoi oripilată de cele auzite a mers să depună plângere la poliție. Halucinant este faptul că educatoarea nu a recunoscut cele întâmplate și ar fi declarat că îi trage pe copii de fălci de drag. „În cauză au fost demarate cercetari sub aspectul comiterii infracțiunii de purtare abuzivă, urmând să stabilim cu exactitate care sunt împrejurările în care s-a produs fapta”, a spus Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt la IPJ Botoșani. Cazul a ajuns și în atenția celor de la Inspectoratul Școlar care au demarat o serie de anchete. „A fost depusă o sesizare scrisă la sediul unității de învățământ, constituindu-se o comisie de disciplină care acum își desfășoară activitatea și vom analiza situația să vedem ce s-a întâmplat acolo”, a spus Bogdan Suruciuc – inspectorul general al ISJ Botoșani. „Am tratat cu multă seriozitate sesizarea respectivă. Imediat am sesizat consiliul de administrație”, a declarat Monica Cojocaru – directorul creșei. Între timp, conducerea creșei a demarat o anchetă disciplinară și pe viitor se va lua în calcul montarea de camere de supraveghere. 130 de copii deține creșa în acest moment și este singura din oraș. Comunicate noi Stiri
România a plătit în pandemie 2,5 miliarde de lei pentru 35 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19, susține Rafila 25 noiembrie 2023 Un număr de 35 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 au fost furnizate României, dintre cele circa 80 de milioane comandate, pentru care a plătit 2,5 miliarde de lei, a declarat sâmbătă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. În total, s-au folosit 20 de milioane de doze. Read More
Start blurat. Maestro Mehta decorat. E lucevan le stelle. Black screen / Prima săptămână de Festival Enescu 30 august 2023 Ca în orice festival, momentele de catharsis alternează cu cele de dezamăgiri sau revelații. Importante sînt proporțiile. Iată-ne în prima săptămână. O croazieră pe care melomanii o așteaptă din doi în doi ani. Ca noutăți, ULTIMA Oră: pe pagina fiecărui concert, se transmite live fiecare concert. Înregistrarea e disponibilă 12… Read More
Realizare magnifică în atletism. Record mondial la săritura cu prăjina VIDEO 18 septembrie 2023 Campionul olimpic suedez Armand Duplantis a stabilit un nou record mondial la săritura cu prăjina, după ce a sărit peste ştacheta înălţată la 6,23 m, duminică, la finala circuitului atletic Diamond League (Liga de Diamant), desfăşurată la Eugene (Statele Unite), informează AFP. Read More