Firma acuzată de ISU că nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale spune că are în stoc 2,4 milioane de teste de salivă pe care le poate livra IMEDIAT. Unde apare BLOCAJUL , 11 decembrie 2021 Este vorba de cele circa 7 milioane de teste care ar fi trebuit să ajungă în școli până în acest moement, însă – după cum bine știți – ele nu au ajuns în unitățile de învățământ, potrivitMinisterului Educației. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) i-a transmis ministrului Educației că motivul acestor întârzieri este faptul că furnizorii acestor teste nu și-ar fi respectat obligațiile contractuale. De partea cealaltă, însă, una dintre companiile care furnizează aceste teste a precizat că este vorba despre o întârziere de 30 de zile, acuzată de anumite situații neprevăzute. Mai exact, de controalele mai aspre la graniță cauzate de apariția tulpinii Omicron. Aceste întârzieri au fost, de altfel justificate prin anumite documente, care au fost transmise și ISU. Compania anunță și că are în prezent stocuri de 2,4 milioane de teste care ar putea fi distribuite în șlcoli imediat, însă doar la solicitarea ISU. Cert este că în acest moment nu știm exact când vor ajunge aceste teste în școli. Doar o zi ne mai desparte, practic, până luni, 13 decembrie, când elevii se vor întoarce în bănci, iar în unitățile de învățământ nu există suficiente teste pentru a asigura testarea copiilor. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
„Au primit noi instrucţiuni disperate de la Moscova”. Acuzații grave la adresa AUR, SOS şi POT după ce au atacat la CCR legea care permite armatei să doboare dronele ruseşti 3 martie 2025 Deputatul Alexandru Muraru, liderul PNL Iaşi, susţine că atacarea de către AUR, SOS şi POT la CCR a legilor care permit Armatei Române să doboare dronele ruseşti care ne violează spaţiul aerian arată că ”extremiştii au primit noi instrucţiuni disperate de la Moscova”. Read More
VIDEO New York-ul apelează la capre pentru a curăţa parcurile de buruieni 8 iulie 2023 Caprele Charlie, Cowgirl, Mallomar şi Chico au ca misiune vara aceasta să mănânce buruienile care cresc pe stâncile secţiunii Forever Wild, o zonă naturală protejată şi un sanctuar de păsări din Riverside Park, aflat pe malul râului Hudson în Upper West Side din Manhattan, transmite EFE, potrivit Agerpres. Read More
Cozmin Gușă intervine în scandalul Pițurcă: E posibil ca el să fie un interpus. Cine sunt adevărații „șefi”, ce nume grele se vehiculează? 30 ianuarie 2023 “Această nesimțire în care s-au cheltuit sume uriașe pentru celebrul paraîndărăt românesc, iar acest caz va fi unul cu mari ecouri. Vă reamintesc imaginea din biroul premierului de la acea vreme (2020), Ludovic Orban de la ziua lui de naștere. În timp ce unii dintre noi stăteau prin case, că se… Read More