Formular pentru contestație online la BAC 2022. Descarcă cererea de contestație Webpress 27 iunie 202227 iunie 2022 Rezultatele la BAC 2022 au fost afișate pe bacalaureat.edu.ro, iar candidații mulțumiți de rezultatele primite, pot depune contestații. Cei care optează pentru contestație online, pot descărca de mai jos cererea pentru contestație. Cererea pentru contestații se poate depune atât fizic, la liceele de care aparțin, cât și online, pe adresa de e-mail a liceului în care au fost susținute probele scrise. Cererea online pentru contestații trebuie să conțină și o declarație-tip în care absolvenții iau la cunoștință că nota acordată la contestații poate fi mai mică sau mai mare decât nota inițială. Formular-contestatie-online-la-BAC-2022Descarcă Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată de către părinții sau reprezentanții legali ai acestora. Cererea pe care elevul trebuie să o depună conține numele candidatului, CNP-ul, seria și numărul de buletin, școala absolvită, profilul și specializarea. Contestaţiile pot fi depuse/transmise luni, în aceeași zi în care se afișează rezultatele, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Cum se face recorectarea lucrărilor în cazul contestațiilor Lucrările pentru care a fost făcută contestație ajung la o comisie formată din profesori evaluatori. Aceștia recorectează lucrările și acordă note, conform baremelor de evaluare pentru probele scrise. Reevaluarea se va face respectând cu stricteţe baremul de evaluare şi toate procedurile de evaluare. Cum se calculează media la Bac în 2022 Media de BAC se va calcula după formula: (a+b+c)/3.Prin urmare, dacă un elev a obtinut următoarele note la examenul național de bacalaureat:• Limba Română – 8• Matematică – 9,50• Chimie 9,40Media se va calcula astfel: (8+9,50+9,40)/3=8,96 În cazul în care candidații obțin media generala 5,99, media se va rotunji la 6,00. Comunicate noi Educatie / Cultura Institutii publice Stiri
Explicațiile lui Dan Petrescu după eliminarea rușinoasă a CFR-ului cu Pyunik Erevan 14 iulie 2022 Drumul CFR-ului în preliminariile Champions League s-a oprit în primul tur preliminar. Campioana României a fost eliminată rușinos la penaltiuri de Pyunik Erevan, din Armenia. La finalul partidei, Dan Petrescu a încercat să explice o nouă umilință trăită de formația din Gruia în cupele europene. Citeste toata stirea
De ce ar putea fi mai multe cazuri Omicron printre persoanele vaccinate sau trecute prin boală? Șefului CNCAV are însă și o veste bună 10 decembrie 2021 Infectarea cu varianta Omicron nu-i va ocoli pe cei vaccinați sau trecuți prin boală, fiind de așteptat ca numărul acestora să fie mai mare decât în cazul tulpinilor precedente, în lipsa unor măsuri de protecție suplimentară. Șeful Comitetului național de vaccinare (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, spune că activitatea neutralizantă a anticorpilor… Citeste toata stirea
Un angajat STB rupe TĂCEREA: „Protestatarii nu știu exact ce vor, merg pe EFECTUL DE TURMĂ. Sindicalitatea e înțeleasă greșit. Legea trebuie SCHIMBATĂ” 23 ianuarie 2022 „Nu mi se pare normal că noi să nu ne facem datoria impusă de fișa postului și de contractul individual de muncă, conform legilor în vigoare. Ieri am lucrat pe linia 465, care face legătura între 1 Decembrie și Piața Eroii Revoluției din București. Am avut reacții (colegii greviști – n.r.) la ieșire, dar s-au estompat și nu am avut dificultăți în sensul ăsta. Mi-au reproșat diverse. Ieri mi-am dat telefonul pe silence și a trebuit să mă odihnesc… Citeste toata stirea