Fostul director Unifarm, condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare. Adrian Ionel, găsit vinovat pentru încasarea unei șpăgi de 760.000 de euro în pandemie , 8 iulie 2022 Adrian Eugen Ionel, fost director general al Companiei Naţionale Unifarm SA, a fost condamnat vineri, 8 iulie, de Tribunalul Bucureşti la 6 ani şi 8 luni închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat că a cerut o mită de 760.000 de euro de la reprezentanţii unei firme, în schimbul atribuirii unui contract de achiziţie de echipamente de protecţie împotriva infectării cu noul coronavirus, respectiv 250.000 de combinezoane şi trei milioane de măşti chirurgicale. Comunicate noi Stiri
Sfârșit tragic pentru un bărbat din Suceava. A murit într-un incendiu care i-a mistuit casa 5 februarie 2022 Pompieri militari de la Detaşamentul din Fălticeni şi lucrători ai serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din Cornu Luncii şi Baia au intervenit cu şapte autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD la incendiul produs în satul Sasca Mică din comuna Cornu Luncii.La sosirea echipelor de intervenţie, incendiul se manifesta… Read More
[P] Viitorul medicinei: Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”Cluj inspiră prin inovație o nouă generație de specialiști 6 martie 2025 Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a derulat Competiția de Burse pentru Inovație. Prin intermediul acestei competiții, au fost recunoscute proiecte inovatoare propuse de studenții universității, care au abordat teme actuale din… Read More
Volodimir Zelenski se va adresa parlamentului italian pe 22 martie 17 martie 2022 Șeful statului ucrainean va vorbi la o ședință comună a Camerei Reprezentanților și a Senatului în clădirea parlamentului italian.Președintele ucrainean a început un tur de forță în care vorbește cu parlamentele din marile democrații ale lumii, totodată și membre NATO și partenere ale Ucrainei. În ultima declarație, cea în fața… Read More